Skip to content
Politică

Florin Manole (PSD) despre postarea lui Vasile Dîncu din bibliotecă: Cu toată colegialitatea pentru domnul Dîncu şi pentru orice alt politician, cuvintele acestea sunt cam tari

Petre Florin Manole

Deputatul PSD Florin Manole a declarat luni, la Profit News TV, despre postarea ministrului Vasile Dîncu din biblioteca de la Bruxelles, că, dincolo de toată colegialitatea pentru Vasile Dîncu şi pentru orice alt politician, cuvintele acestea i se par cam tari şi a dat exemplul cuvântului ”tembelism” folosit de ministru în mesaj.

”Îmi place dar nu am aptitudini pentru nivelul acesta al literaturii,  mi se pare prea solemn, pe de altă parte, cu toată colegialitatea pentru domnul Dîncu şi pentru orice alt politician, cuvintele acestea sunt cam tari, tembelism..”, a spus Florin Manole.

Întrebat cine ar putea fi idioţii, ticăloşii cu şoapte mieroase, Manole a răspuns: ”Habar nu am. Chiar nu ştiu, eu sper să nu se refere la bibliotecarii de acolo, că nu au nicio vină şi nu e niciun motiv, Chiar nu îmi dau seama”.

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a afirmat, într-o postare de duminică pe Facebook, că a ajuns, în orele rămase libere până la îmbarcarea în avion, într-o librărie, unde „nu se aude vocea idioţilor”.

”A sta aici este o adevărată terapie, un pansament pe o rană sângerândă. Nici răcnetele proştilor şi nici şoaptele mieroase ale ticăloşilor nu pătrund până aici (…) Aici e un paradis ascuns şi niciodată nu vor înţelege cretinii si mediocrii că aici lumea lor nu există şi nu contează”, a mai susţinut el.

Dîncu a mai spus că „prietenii tăcuţi din rafturi niciodată nu trădează şi nu mint”.

El a continuat făcând referire la ”mediocri”, ”cretini” şi ”impostori”.

”De aici îţi poti lua energia pentru a ignora tembelismul solemn, puţinătatea de minte sau analfabetismul agresiv. Iţi dai seama aici că de planeta lor te despart zidurile din cărţi ale câtorva biblioteci. Ei nu vor înţelege niciodată cum dincolo de nişte amărâte de coperţi de carton se poate deschide o lume fără limite. Nu o să ştie niciodată că există o asemenea cetate cu ziduri de aer, dar în care nu vor putea pătrunde pentru a arunca cu pietre. Aici e un paradis ascuns şi niciodată nu vor înţelege cretinii si mediocrii că aici lumea lor nu există şi nu contează. Aici mediocrii şi impostorii nu se vor întâlni niciodată cu victimele lor inocente pentru că nu se pot atinge de arma cea mai tare de pe lume: ideea. Refuzaţi de idee, ei nu vor avea niciodată cetăţenie aici, nici statut de refugiat. În fine, prietenii tăcuţi din rafturi niciodată nu trădează şi nu mint. Fii binecuvântată republică a gândului, cuvântului şi tăcerii!”, a conchis Dîncu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *