Skip to content
Politică

Ce spune Livia Stanciu despre posibilitatea punerii sub control judiciar a lui Ponta

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, i-a oferit un răspuns lui Victor Ponta în privința ideei că inculparea sa ar fi avut loc după mediatizarea cazului ”Mariana Rarinca” și respctiv a votului din cazul Șova.

Stanciu a subliniat că problema avizării sau neavizării începerii urmăririi penale aparține Parlamentului și a precizat că. în opinia sa, „sunt pure speculații” declarațiile premierului Ponta potrivit cărora ordonanța procurorului vine ca urmare a votului dat în cazul Șova și a cazului Mariana Rarinca.

„Din punctul meu de vedere sunt pure speculații și cred că și dvs și orice om de rând poate să facă o evaluare a unor astfel de susțineri făcute de către premier, care nu au în spatele lor eventuale probe care să îi fundamenteze această susținere, astfel încât cred că trebuie să fie luate ca atare și apreciate ca atare de fiecare cetățean”, a spus Stanciu, potrivit agerpres.ro.

Pe de altă parte, întrebată dacă este posibil să se ia măsura controlului judiciar în cazul premierului, președintele ÎCCJ a arătat că această măsură este aplicabilă oricărui cetățean, inclusiv premierului.

„Orice cetățean al acestei țări și premierul este tot un cetățean al acestei țări. Știți foarte bine ce am spus că nimeni nu este mai presus de lege. Câtă vreme legea prevede și această măsură preventivă, este aplicabilă oricărui cetățean. În rest, rămâne la aprecierea celui care dispune acea măsură să își fundamenteze măsura pe care o dispune pe probe, dacă există sau nu există astfel de probe în dosar”, a mai explicat Stanciu, potrivit agerpres.ro.

2 comentarii la “Ce spune Livia Stanciu despre posibilitatea punerii sub control judiciar a lui Ponta

  1. Nimic dany ! Totu` e….deosebit de clar ! Da`…..degeaba, pt ca „organili” nu se sesizeaza decat la ordinu` pe unitate dat de…..habar n-am cine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *