Skip to content
Politică

Soluțiile Băncii Mondiale pentru reforma pensiilor speciale: Contributivitate, stagiu minim, pensia să nu fie mai mare decât salariul

Ministrul Muncii, Marius Budăi a prezentat luni, la Parlament, soluţiile Băncii Mondiale pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile: să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului. El a mai spus că toate aceste reglementări şi toate aceste propuneri pentru a îndeplini jalonul din PNRR se regăsesc în materialul trimis de la Banca Mondială, material care a fost înaintat şi către cabinetul premierului, aşa cum este normal.

”Avem un contract în derulare cu Banca Mondială, pentru a îndeplini cerinţele din PNRR. (..) Astăzi, de dimineaţă, am primit aşa cum scrie în contractul de asistenţă cu Banca Mondială un raport care conţine măsuri pe care ar trebuie să le prevadă următorul proiect de act normativ, astfel încât să implementăm PNRR, un PNRR care a fost scris de Raluca Turcan, dacă vorbim de Muncă şi asumat de Florin Cîţu, în calitate de premier, de ministrul Fondurilor Europene de la acea vreme, Cristian Ghinea” a spus ministrul.

Marius Budăi a arătat că în aceste recomandări de la Banca Mondială sunt măsuri pentru îndeplinirea celor 5 cerinţe din jalonul pentru pensiile aşa-zis speciale (..): „Din cauza acestei expresii juridice, pensii speciale, ştiţi foarte bine, Comisia Europeană a interpretat că şi pensiile militare trebuie introduse în acest jalon”.

”Se referă jalonul la trecerea pensiilor, să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului, adică să nu depăşească salariul”, a spus Budăi.

Ministrul Muncii a precizat că toate aceste reglementări şi toate aceste propuneri pentru a îndeplini jalonul din PNRR se regăsesc în materialul trimis de la Banca Mondială, material care a fost înaintat şi către cabinetul premierului, aşa cum este normal.

Budăi a mai spus că sunt propuneri care trebuie reglementate prin lege. Ministrul a arătat că va fi un comitet interministerial cu toţi miniştrii, prezident de premierul Nicolae Ciucă.

Ministrul a mai declarat despre acel procent obligatoriu pentru pensii, prevăzut în PNRR, că din discuţiile pe care le-a avut în cadrul vizitelor de săptămâna trecută, precum şi a discuţiilor liderului PSD Marcel Ciolacu, în familia social-democrată, ”aproape sigur, acel procent de 9,4%, acea măsură antiromânească şi acel an 2070 ales aleatoriu, pe care nici Comisia Europeană nu îl înţelege, cu siguranţă va fi scos din Planul Naţional”.

Propunerile Băncii Mondiale

Potrivit economedia.ro, Banca Mondială a finalizat propunerile pentru reformarea pensiilor speciale din România, jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care trebuie adoptat până la finalul acestui an.

– Toți participanții contribuie 25% din venit, fie la sistemul public general de pensii, fie la bugetul de stat în cazul pensiilor militare

– Definiția venitului brut în conformitate cu această propunere se egalizează între pensiile de serviciu (altele decât cele militare) și sistemul public general de pensii

– Beneficiile variază în funcție de salariu și perioada de vechime în serviciu pentru toate pensiile de serviciu. Cei care participă o perioadă mai îndelungată și contribuie mai mult vor primi pensii (beneficii) mai mari

– Veniturile pe baza cărora se calculează pensiile de serviciu vor fi calculate ca fiind media veniturilor obținute pe o perioadă mai lungă de timp, reducând astfel posibilitatea de abuz.

– Ratele de acumulare pentru fiecare an de serviciu sunt egalizate și reduse, având în vedere că pensia cuvenită pentru perioada completă de vechime în serviciu este redusă, perioada de timp pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a primi pensia completă este crescută, și pensiile cuvenite pentru cei care au o vechime mai mare decât vechimea minimă în serviciu pentru a deveni eligibili sau pentru cei cu o vechime mai mică decât stagiul complet necesar pentru obținerea pensiei complete vor fi reduse proporțional cu vechimea în serviciu.

– Vârsta de pensionare va fi aceeași ca și pentru sistemul public general și condițiile pentru pensionare anticipată datorită condițiilor de lucru sunt aceleași pentru pensiile de serviciu ca și pentru pensiile publice generale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *