UPDATE, ORA 11.15
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri dimineață, că partidul său va veni în curând cu o propunere pentru ministru la Apărare, portofoliu rămas vacant după demisia lui Vasile Dîncu.
Ciolacu a subliniat că momentan la Apărare nu sunt probleme, după ce interimar a fost numit premierul Nicolae Ciucă, fost conducător al acestui minister în precedentele două guvernări, dar și fost șef al Statului Major.
„În momentul acesta nu este o problemă la Ministerul Apărării, avem un om care a condus acest minister și a fost șef al Statului Major. Domnul premier are toată susținerea mea. În curând vom avea o propunere la Apărare”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu, la deschiderea INDAGRA.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Partidul Social Democrat (PSD) nu se grăbește să pună un nou ministru la Apărare, după demisia lui Vasile Dîncu. Surse politice au precizat că, la întâlnirea de marți seară a liderilor coaliției, Marcel Ciolacu i-a transmis lui Nicolae Ciucă, liderul PNL, că liderii social-democrații au decis să nu facă nicio desemnare pentru Ministerul Apărării.
Social-democrații vor ca PNL să preia Ministerul Apărării, care se află, de altfel, sub sfera atribuțiilor Președintelui Klaus Iohannis. La schimb, liderii PSD vor să primească Ministerul Energiei, al cărui ministru este puternic contestat de către partidul lui Marcel Ciolacu, potrivit Digi24.ro
Pesediștii vor să gestioneze ei domeniul pentru a reveni la reglementarea pieței de energie, varianta asupra căreia cei trei lideri ai Coaliției au căzut de principiu de acord, dar fără să poată lua o decizie concretă, pentru că PNL dorește o formulă limitată de reglementare.
La întâlnirea de la Vila lac nu a participat și Kelemen Hunor, președintele UDMR. Acesta a declarat: „M-au informat cei doi preşedinţi că au discutat despre situaţia de la Armată, de la Ministerul Apărării, ei trebuie să ştie ce au decis, alte amănunte nu le cunosc, nu ştiu, dar sunt convins că foarte repede ar trebui să se ajungă la o soluţie pentru că nu poţi să laşi Ministerul Apărării fără un titular la acest portofoliu. Asta a fost discuţia lor, aşa m-au informat astăzi după-masă şi aştept şi eu nominalizarea ministrului Apărării în curând”, a afirmat Kelemen Hunor, marţi seară, la TVR Info.
Ionuţ Stroe (PNL), despre schimbul de ministere: Nu cred că îşi permite cineva în momentul de faţă o perioadă lungă de negocieri politice
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi, despre schimbul de ministere, că nu crede că îşi permite cineva în momentul de faţă o perioadă lungă de negocieri politice sau reaşezare. El a precizat că liberalii îşi doresc o perioadă tranzitorie cât mai scurtă şi aşteaptă din partea PSD această nominalizare la Ministerul Apărării, cât mai repede, el menţionând că nimeni nu le poate influenţa sau impune un anume nume pentru acest portofoliu.
„Pentru PNL lucrurile sunt mai mult decât clare. Această demisie a domnului Dîncu nu deschide sub nicio formă calea către noi negocieri politice sau calea către o remaniere guvernamentală. Acesta este atributul primului ministru – el decide, cum şi când se va face şi dacă se va face acest lucru. La fel, nu ne dorim să creăm în acest moment tensiuni sau situaţii de renegociere politică pentru o eventuală reaşezare a ministerelor. (..) Avem un context de securitate şi geopolitic extrem de complicat, un context economic greu, iar Ministerul Apărării sau Ministerul Energiei – pentru că a fost invocat – sunt ministere cheie care în mod obligatoriu trebuie să fie conduse de miniştri titulari”, a declarat Ionuţ Stroe, la Palatul Parlamentului.
Stroe a fost întrebat dacă PNL exclude orice negociere pentru un schimb de ministere între PSD şi PNL, după demisia lui Vasile Dîncu.
”Dacă stăm în prag de iarnă cu crize suprapuse în domeniul energiei, inflaţiei, securitate, să repornim dialogul politic pentru a face acest lucru, ne înşelăm cu toţii şi cred că putem să pierdem timp preţios, tocmai, pentru a avea o abordare cât mai responsabilă a iernii care va începe în scurt timp. (..) În acest moment continuitate în acţiunea guvernamentală, stabilitate şi responsabilitate sunt lucrurile care ar trebui să definească acţiunea guvernamentală . Nu cred că îşi permite cineva în momentul de faţă o perioadă lungă de negocieri politice sau reaşezare sau schimburi la nivel guvernamental . Acum premierul menţine această linie de ceva vreme, însă de fiecare dată în declaraţiile publice pentru a avea această stabilitate şi continuitate, fluidizare a actului guvernamental, nu cred că vor fi 45 de zile sau să se lungească această perioadă la Ministerul Apărării, deschizând o altă perioadă de negocieri politice ar face bine cuiva”, a spus el.
Despre scenariul unui interimat mai lung la Ministerul Apărării, Ionuţ Stroe a afirmat că ”nu ne permitem aceste sincope în activitatea acestui Minister şi în acţiunile acestui Minister”.
”Ne dorim o perioadă tranzitorie cât mai scurtă, de asta aşteptăm din partea PSD această nominalizare”, a afirmat Stroe. Purtătorul de cuvânt al PNL a mai arătat că ”încă nu putem să vorbim despre instabilitate guvernamentală sau politică”, după demisia lui Vasile Dîncu.
”Noi ne dorim responsabilitate, noi ne dorim un Guvern funcţional, un Minister al Apărării care, evident, să-şi onoreze cu seriozitate toate angajamentele. De asta, credem că este nevoie, pentru a nu genera tensiuni suplimentare sau ştiu eu alte negocieri politice, care ar putea să afecteze această relaţie, ne dorim un ministru sau o propunere din partea PSD pentru acest portofoliu”, a explicat Stroe.
El a respins şi criticile venite din partea lui Vasile Dîncu privind imposibilitatea de comunicare cu preşedintele Klaus Iohannis.
”Cred că este şi pentru dumneavoastră prima oară când auziţi de asemenea imposibilitate de a comunica cu preşedintele Iohannis. Ceea ce am observat noi sunt anumite opinii, nu tot timpul convergente cu poziţia Statului Român, nu neapărat cu persoana preşedintelui Klaus Iohannis. Opinii care diferă faţă de cele ale premierului, de cele ale şefului statului. Lucruri care, în mod evident, au afectat prestaţia, cel puţin din vedere public, al ministrului Dîncu şi care, la vremea respectivă, au trebuit să fie lămurite public cât şi în discuţii interne”, a spus Stroe.
Gabriel Zetea (PSD): Și mâine ne-am asuma conducerea Ministerului Energiei
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, marţi, la RFI, că partidul şi-ar asuma conducerea Ministerului Energiei şi mâine, el arătând că ”ştiu ce au de făcut acolo mult mai bine decât ştie Virgil Popescu”.
Întrebat dacă PSD şi doreşte Ministerul Energiei, Gabriel Zetea a răspuns: ”Acuma, nu că-şi doreşte, PSD îşi doreşte, sigur, oricare dintre domeniile importante care afectează astăzi economia României şi doreşte să le conducă şi PSD ştie că are soluţii mult mai bune decât are Virgil Popescu în conducerea Ministerului Energiei. Deci din acest punct de vedere, da, mâine ne-am asuma conducerea Ministerului Energiei, venind cu soluţiile pe care le spunem deja de doi ani de zile, venind cu o reglementare a pieţei, stabilirea unui preţ fix pe piaţa energiei, acum, în acest moment, preţ care să ofere predictibilitate mediului economic, care astăzi, având în vedere volatilitatea preţului pe piaţă, nu poate să-şi facă deloc un plan economic”.
Nicolae Ciucă este ministru interimar la MApN și poate ocupa acest post pentru cel puțin 45 de zile.
