Skip to content
Politică

UPDATE VIDEO Maia Sandu a fost primită la Palatul Cotroceni. Iohannis şi preşedintele R. Moldova au discutat despre măsuri de sprijin pentru depăşirea crizei energetice

captura youtube

UPDATE 16.29

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la Bucureşti, discuţiile concentrându-se, cu prioritate, asupra măsurilor consistente de sprijin din partea României pentru depăşirea crizei energetice din R. Moldova.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea cu preşedintele R. Moldova a avut loc într-un context regional complex, marcat atât de perpetuarea efectelor economice, sociale şi umanitare ale continuării agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cât şi de progresele semnificative pe calea integrării europene a R. Moldova ca urmare a obţinerii statutului de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Consultările politice ale celor doi preşedinţi au vizat consolidarea cooperării bilaterale excelente şi substanţiale la nivel politic, economic şi sectorial şi avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energiei, transporturilor, sănătăţii, educaţiei sau societăţii informaţionale, precizează sursa citată.

Preşedintele Maia Sandu a adresat mulţumiri pentru măsurile prompte adoptate de către România pentru facilitarea furnizării de electricitate, gaze naturale, păcură şi lemne de foc pentru cetăţenii Republicii Moldova. De asemenea, preşedintele R. Moldova a prezentat demersurile autorităţilor de la Chişinău privind asigurarea furnizării de gaze naturale în regim de urgenţă, în vederea acoperirii consumului pentru lunile de iarnă, din surse alternative celei ruseşti şi a solicitat continuarea sprijinului României”, arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

De asemenea, a fost evaluat stadiul proiectelor de interconectare a infrastructurii energetice dintre România şi R. Moldova. Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat sprijinul pentru demersurile autorităţilor de la Chişinău de reformare a sistemului energetic al R. Moldova, în conformitate cu angajamentele asumate în relaţia cu Uniunea Europeană.

Preşedintele Iohannis a salutat creşterea cu 41% a schimburilor bilaterale de mărfuri în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021.

Şeful statului a mai evidenţiat demersurile ţării noastre în domeniul asistenţei pentru R. Moldova, atât prin acordarea de sprijin bugetar direct, cât şi în parteneriat cu partenerii europeni, sub egida Platformei de Sprijin pentru R. Moldova, lansate de România, Franţa şi Germania.

Klaus Iohannis a reiterat sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022, inclusiv prin furnizarea de expertiză. În context, el a prezentat demersurile realizate la nivel european pentru susţinerea economiei R. Moldova, printre care măsurile pe linia liberalizării comerţului cu această ţară pentru o serie de produse sau Acordul de facilitare a transportului rutier de mărfuri, adaugă Administraţia Prezidenţială.

UPDATE 14.59

Preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, a fost primită, marţi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis.

Cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete, notează Agerpres.

Maia Sandu urmează să se întâlnească şi cu premierul Nicolae Ciucă.

UPDATE 14.00

Preşedinta interimară a Senatului Alina Gorghiu a declarat că adoptarea în viitorul apropiat a unei Declaraţii privind consolidarea egalităţii de gen în România în plenul reunit al Parlamentul şi constituirea Platformei femeilor parlamentar din România vor reprezenta „cadrul formal pentru recuperarea handicapului în reprezentarea femeilor”.

În numele Senatului, instituţia organizatoare a acestui eveniment, vă mulţumesc tuturor, pentru că prin prezenţa aici susţineţi schimbări necesare pentru democraţia românească! Subiectul egalităţii de gen în reprezentarea politică, şi nu numai, este o reformă foarte importantă şi poate fi abordat doar consensual de clasa politică şi ceea ce vedem astăzi arată că direcţia este corectă.  Adoptarea în viitorul apropiat a unei Declaraţii privind consolidarea egalităţii de gen în România în plenul reunit al Parlamentului României şi constituirea Platformei femeilor parlamentar din România vor reprezenta cadrul formal pentru recuperarea handicapului în reprezentarea femeilor. 17% femei parlamentar, dar am iniţiat propuneri legislative importante: am impus integritatea în funcţii publice, am combătut violenţa domestică prin pârghii reale, am susţinut familiile, i-am ajutat pe cei cu boli sau cu probleme sociale, am evitat conflictul adoptând metode alternative de soluţionare a lor, am propus trusoul pentru nou-născuţi, reglementăm depresia post-partum”, a afirmat Alina Gorghiu, marţi la la Conferinţa internaţională „Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional” organizată de către Senatul României.

Ea a adăugat că toate aceste realizări nu schimbă dezechilibrul de gen din Parlament şi este nevoie de o dezbatere aşezată pe acest subiect şi pe ceea ce trebuie făcut pe viitor pentru a reduce acest dezechilibru, notează news.ro.

Dacă reuşim asta, am convingerea că ziua de 1 noiembrie va fi ţinută minte ca un moment de referinţă pentru România. Toţi vedem adevărul. Deşi democraţia românească este solidă, în ultimii peste 30 de ani, s-au făcut paşi mărunţi la reprezentarea justă a femeilor în politică, la acces egal în responsabilităţile profesionale şi la poziţiile de conducere în instituţii şi în mediul de afaceri! Ultimul pas semnificativ pentru a încuraja participarea femeilor în politică a fost făcut acum 84 de ani! Introducerea dreptului de vot.  A urmat regimul totalitar comunist, când femeile aveau drept de vot, dar exista un singur partid politic. Ca atare, femeile din România nu au avut mult timp drept de vot, apoi nu au avut de unde să aleagă! Şi vedeţi ironia? În ultimii 30 de ani, au avut drept de vot, au avut partide politice dintre care să aleagă, dar nu au putut alege aproape niciodată femei! Pentru că foarte puţine au ajuns pe listele de candidaţi ale partidelor politice”, a mai spus Gorghiu.

Preşedinta interimară a Senatului a mai precizat că România are de recuperat la capitolul accesului egal în funcţiile publice, pe piaţa muncii şi în multe alte domenii.

Realitatea este că atunci când decidenţii sunt 90% bărbaţi, pe liste vor fi, cu siguranţă, 90% bărbaţi! România are de recuperat în ceea ce priveşte accesul egal la funcţiile publice, pe piaţa muncii, în toate domeniile. Şi fără cote de gen, că sunt voluntare sau prin lege, nu vom ieşi din această situaţie! Dacă astăzi votăm pentru cote de gen, peste 10 – 15 ani nu o să mai fie nevoie de ele, pentru că vor fi deja suficiente femei în Parlament şi în administraţia locală, iar problemele femeilor vor fi pe agenda politică!   Suntem la jumătatea legislaturii. Acesta este momentul ideal pentru schimbări în legislaţia electorală. Lansez un apel către colegii din Camera Deputaţilor să finalizeze cât mai repede dezbaterile la legea adoptată de Senat care prevede introducerea unei cote de gen de 1/3 pentru genul mai puţin reprezentat pentru alegerile parlamentare. Alegerile urmează în anul 2024. Şi noi, ca oameni politici, trebuie să ne punem şi această întrebare: care sunt marile reforme democratice pe care le vom realiza până atunci pentru societate? Am închis cu Legile Justiţiei, urmează să închidem cu reforma în Educaţie, banii europeni vin, suntem atenţi la problema violenţei domestice . Pentru a avea o democraţie mai puternică, mai inclusivă, mai reprezentativă, cred că două reforme erau acum absolut necesare: integritatea în funcţiile publice şi obţinerea echilibrului de gen. Sunt două feţe ale unei singure probleme: un mediu politic sănătos în România”, a mai explicat Alina Gorghiu.

Aceasta a mai declarat că România nu poate rămâne cu sub 20% în Legislativ şi există o propunere legislativă care prevede o cotă de gen de o treime de candidaţi pe locurile eligibile la alegerile parlamentare să fie femei, iar la locale care prevede 30%.

Prima problemă a fost rezolvată, dar România nu poate rămâne cu sub 20% femei în Parlament! În prezent, există propunerea legislativă care stabileşte o cotă de gen de 1/3 din candidaţii de pe locurile eligibile la alegerile parlamentare şi o alta care prevede 30% pentru locale. Precum şi modificări la Legea finanţării partidelor în funcţie de numărul de femei şi tineri pe listele electorale. Aceste legi trebuie adoptate. Azi poate părea un pas curajos! Mâine va fi normalitate! Însă trebuie să ne asumăm şi un lucru foarte clar: orice listă fără echilibru de gen în 2024 trebuie respinsă de instanţele din România. Ar trebui să existe un început şi pe acest subiect. Avem nevoie de egalitate de gen. Inclusiv pentru a intra în rândul celor mai puternice economii din lume – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Parcurgem paşii aderării la acest organism internaţional. Trebuie să ne ridicăm la standardele economice şi atunci când vine vorba de egalitatea economică de gen. Ca şi noi, multe state OCDE se confruntă cu scăderea forţei de muncă, un rezultat al îmbătrânirii populaţiei şi a ratei scăzute de fertilitate. Soluţia este simplă: mai multe femei pe piaţa muncii prin bugetare de gen. Asta înseamnă o creştere cu 5,7% a PIB per capita şi de 6% a productivităţii companiilor în majoritatea statelor OCDE”, a adăugat Gorghiu.

Ea a subliniat că sloganul „Empower Her” al Conferinţei organizate de către Senat nu trebuie să rămână doar la nivel de slogan, ci trebuie pus în practică.

Reducerea inegalităţii economice de gen în România nu se va realiza automat! Trebuie acţionat pe mai multe fronturi: firmele trebuie să conştientizeze prezenţa femeilor în anumite sectoare, Guvernul să prioritizeze politicile care sprijină participarea femeilor la forţa de muncă, Parlamentul să adopte legi pentru egalitate de gen. #EmpowerHer – un slogan pe care România trebuie să îl pună în practică”, a conchis Gorghiu.

UPDATE 13.41

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, în cadrul Conferinţei ”Femeile parlamentar din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”, că îşi doreşte ca poziţionarea femeii în politică şi în viaţa socială să intre într-o altă logică: a echităţii şi a reprezentării proporţionale a femeilor la nivelul luării deciziilor. El a mai arătat că experienţa şi competenţa femeilor, empatia şi responsabilitatea de care dau dovadă în orice domeniu sunt garanţia că atunci când sunt implicate în actul decizional aduc viziune şi motivare, contribuie considerabil la succes. Nu putem vorbi despre democraţia zilelor noastre fără participarea la luarea deciziilor a mamelor, soţiilor şi fiicelor noastre, a mai spus şeful Executivului, el afirmând că una din soluţiile concrete şi cu efecte imediate poate fi introducerea, cel puţin temporară, a cotelor de gen.

Mă bucur, să mă alătur astăzi, evenimentului organizat de doamna Preşedinte a Senatului, Alina Gorghiu, care, în marja demersurilor mai ample de promovare a egalităţii de gen,  organizează astăzi Conferinţa internaţională  ”Women MPs in Romania and Promoting Gender Equality as National Commitment”. Este o plăcere pentru mine să amintesc aici demersurile recente ale doamnelor şi domnişoarelor din PNL, precum şi din alte partide, de iniţiere a unor legi care susţin promovarea femeilor în politică, dar şi protejarea victimelor violenţelor. Consider că reuniunea de astăzi, care beneficiază de participarea Preşedintelui României, dar şi de a reprezentanţilor autorităţilor şi instituţiilor naţionale şi internaţionale, este importantă şi binevenită”, a spus premierul în discurs.

Şeful Executivului a arătat: ”Ne dorim ca poziţionarea femeii în politică şi în viaţa socială să intre într-o altă logică: a echităţii şi a reprezentării proporţionale a femeilor la nivelul luării deciziilor.

Experienţa şi competenţa femeilor, empatia şi responsabilitatea de care dau dovadă în orice domeniu sunt garanţia că atunci când sunt implicate în actul decizional aduc viziune şi motivare, contribuie considerabil la succes. Nu putem vorbi despre democraţia zilelor noastre fără participarea la luarea deciziilor a mamelor, soţiilor şi fiicelor noastre!”

Potrivit premierului, ”subreprezentarea femeilor în poziţii de decizie şi, cu atât mai mult, în funcţii politice relevante nu trebuie trecută cu vederea!”.

Este o realitate prezentă în cele mai multe din ţările lumii, inclusiv la nivel european (32,2% din membrii parlamentelor naţionale din UE sunt femei), cu variaţii destul de mari între statele membre. Este şi o realitate valabilă pentru România, unde, în prezent, avem un procent inechitabil, de 18,5% femei. Din perspectivă calitativă, numeroase studii arată că femeile au experienţe de viaţă specifice, care se pot reflecta în politici publice menite să corespundă nevoilor reale ale femeilor. Din perspectivă cantitativă, simpla prezenţă a femeilor la nivelul legislativului sau al executivului nu este suficientă! Contează să fie prezente într-un număr suficient de mare pentru a fi în măsură să influenţeze în mod real decizia. Teoria masei critice se aplică şi aici: este nevoie de un număr suficient de mare de femei pentru ca vocea şi votul acestora să conteze, respectiv  30-40%. Este  un proces nu numai curajos, ci şi democratic pe care trebuie să ni-l asumăm. Este, totodată, o invitaţie pentru colegii şi partenerii politici bărbaţi, care devin, astfel, aliaţi în consolidarea acestui proces de emancipare structurală şi de stabilire a unor norme de echitate în reprezentarea femeilor în politică şi la nivel decizional”, a spus Ciucă, potrivit news.ro.

Premierul a mai afirmat că ”avem atâtea femei de valoare în societatea noastră, în întreg spectrul politic, cărora trebuie să li se creeze spaţiul necesar de echitate”.

Astfel, putem elimina barierele sociale cu care femeile se confruntă, precum: timpul ca resursă pentru participare politică, femeile fiind în continuare principalele furnizoare de munci casnice şi de îngrijire, experienţa maternităţii, care de multe ori poate constitui o penalizare informală pe piaţa muncii şi în politică, segregarea pe orizontală, în sensul atribuirii de competenţe şi atribuţii în domenii precum educaţia şi sănatatea (îngrijire) şi mai puţin în politică, un domeniu dominat de bărbaţi”, a precizat el.

Nicolae Ciucă a arătat, în acest context, ”că în România este momentul să facem un pas în faţă şi să adresăm serios şi constructiv această provocare”.

Nu ţine de ideologii, nu vorbim aici de încurajarea unor discriminări pozitive.A venit vremea să consacrăm în realitatea cotidiană puterea pe care o reprezintă competenţa femeilor, devoţiunea lor, destoinicia cu care răspund provocărilor şi succesele pe care le-au obţinut. Reprezentarea femeilor în politică şi în leadershipul politic va întregi demersul societăţii noastre către o lume armonioasă şi prosperă. Echitate, dar şi decizii mai bune, răspunsuri mai adecvate la provocările din faţa noastră!”, a spus el.

Premierul a mai afirmat că consideră că una din soluţiile concrete şi cu efecte imediate poate fi introducerea, cel puţin temporară, a cotelor de gen.

Cotele de gen sunt un instrument folosit pentru a creşte reprezentarea femeilor în diverse poziţii de decizie, până în momentul în care mecanismele sociale vor avea capacitatea şi maturitatea să se autoregleze. Evident, există formule variate de cote de gen care se pot aplica şi trebuie corelate cu sistemul electoral şi contextul nostru naţional pentru a ajunge la o reprezentare substanţială a intereselor de gen la nivel de decizie. Am încredere că demersul doamnei Preşedinte Alina Gorghiu şi al tuturor parlamentarilor implicaţi în iniţiativele legislative de acest tip, participarea partenerilor din societatea civilă vor reuşi să coaguleze susţinerea necesară a întregului spectru politic şi vom ajunge la o formă finală consolidată şi comun agreată. Îmi doresc acest lucru pentru societatea noastră, şi, în mod evident, pentru democraţia din România. Sper ca fiecare doamnă care va spori numărul reprezentării femeilor în funcţii politice, în înalte demnităţi ale statului să le inspire pe femeile, pe tinerele din România. Ele trebuie să aibă confirmarea că viziunea, talentul şi performanţa le sunt recunoscute, indiferent de gen”, a afirmat premierul Ciucă.

UPDATE 13.07

Preşedintele R. Moldova, Maia Sandu a declarat în plenul Senatului că va face tot ce poate pentru ca R. Moldova să fie de partea bună a istoriei. Ea a vorbit despre situaţia legată de războiul din Ucraina, afimând că acesta este tot mai aproape, iar rachetele ruseşti care ţintesc infrastructura ucraineană cad şi pe pământul lor. Ea a mai spus că trec printr-o criză energetică majoră şi riscă să rămână fără gaze şi electricitate în această iarnă.

Voi face tot ce pot pentru ca R. Moldova să fie de partea bună a istoriei şi ca oamenii să trăiască în pace, liberi şi demni, la ei acasă. Sunt onorată să mă aflu azi, aici, şi să pot mulţumi României. România a ştiut să fie alături de noi, de câte ori a fost nevoie, şi atunci când a creat oportunităţi de studii pentru atâţia tineri de pe malul stâng al Prutului, care îşi aduc contribuţia la o lume mai bună, fie că se întorc în comunitatea lor sau se află oriunde în lume, şi atunci când a finanţat modernizarea a sute de grădiniţe şi atunci când a donat mixrobuze şcolare, când a fost alături de noi cu ajutoare materiale şi cu vaccin pentru lupta cu pandemia şi acum, când ne furnizează energie electrică, după ce Rusia a bombardat staţiile de energie electrică din Ucraina”, a spus preşedintele Maia Sandu, potrivit news.ro.

Ea a arătat că ”sunt câteva dintre lucrurile făcute de România pentru ei”.

Ştiu cât de greu e să oferi ajutor atunci când e greu şi în casa ta, dar astăzi trăim vremuri cu adevărat dramatice şi decisive şi avem nevoie unii de alţii. Trăim realitatea unui război îngrozitor la hotarele noastre, un război care ucide oameni nevinovaţi, în Ucraina şi care pune în pericol libertatea noastră, a tuturor, în această regiune”, a precizat preşedintele R. Moldova.

Maia Sandu a mai spus: ”Războiul este tot mai aproape, rachetele ruseşti care ţintesc infrastructura ucraineană cad şi pe pământul nostru. S-a întâmplat chiar ieri”.

Potrivit Maiei Sandu, din cauza războiului, ţara ”trece printr-o criză energetică majoră şi riscă să rămână fără gaze şi electricitate în această iarnă”.

Pentru consumatorii moldoveni, tariful la gaze a crescut de şase ori în ultimul an şi este de două ori mai mare decât în România. La fel de gravă este situaţia şi în ceea ce priveşte electricitatea. După ce Federaţia Rusă a bombardat reţelele ucrainene, Gazprom a redus la jumătate volului de gaze livrat Moldovei iar furnizarea de electricitate din stânga Nistrului, pentru luna viitoare, a devenit incertă, asigurarea ţării cu energie electrică este o provocare zilnică”, a afirmat Maia Sandu.

Potrivit preşedintelui moldovean, ”această vulnerabilitate energetică generează şantaj politic şi interferenţă în democraţie, politica internă şi cea externă”.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este folosit de gruparea hoţilor din R. Moldova, care s-a solidarizat cu partidele pro-ruse şi este gata să dea foc la ţară pentru a scăpa de închisoare. Această grupare investeşte resurse enorme să implice R. Moldova în război, să vândă pacea şi siguranţa cetăţenilor, pentru interesul public. Acum câteva zile, o parte din aceşti hoţi au fost incluşi pe lista sancţiunilor Oficiului pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei SUA, pentru acte de corupţie (..) pentru subminarea statului de drept, pentru coalizarea cu serviciile secrete ruse”, a afirmat Maia Sandu.

UPDATE 12:35

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că încă de la începutul primului său mandat a susţinut, cu fiecare ocazie că România trebuie să îşi asume politici publice care să asigure egalitatea între femei şi bărbaţi, iar promovarea egalităţii de gen reprezintă un obiectiv prioritar asumat la nivelul Uniunii Europene, pe care ţara noastră, în calitate de stat membru, îl împărtăşeşte şi îl sprijină.

Îmi face o deosebită plăcere să fiu aici, alături de dumneavoastră. Am acordat cu toată încrederea Înaltul Patronaj acestei Conferinţe pentru că sunt un puternic susţinător al egalităţii de gen şi cred că avem obligaţia să accelerăm măsurile pentru o promovare tot mai bună a femeilor în poziţii-cheie în toate domeniile, dar mai ales în politică. Încă de la începutul primului mandat de preşedinte, am afirmat clar şi răspicat, cu fiecare ocazie, că România trebuie să îşi asume politici publice care să asigure egalitatea între femei şi bărbaţi. Convingerea mea este că încurajarea unei contribuţii cât mai semnificative a femeilor în viaţa publică generează modernizare şi prosperitate. Mai sunt însă multe de făcut pentru susţinerea drepturilor femeilor şi, de aceea, iniţiative precum această Conferinţă sunt foarte importante”, a afirmat Klaus Iohannis, marţi la la Conferinţa internaţională „Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional” organizată de către Senatul României.

Şeful statului a mai spus că „promovarea egalităţii de gen reprezintă un obiectiv prioritar asumat la nivelul Uniunii Europene, pe care România, în calitate de stat membru, îl împărtăşeşte şi îl sprijină”.

„În acest sens, reducerea inegalităţilor în plan economic şi social, asigurarea accesului la oportunităţi egale de dezvoltare, combaterea stereotipurilor şi a violenţei de gen se realizează printr-o strategie dedicată şi o abordare integrată în toate politicile europene şi în acţiunea externă a Uniunii”, a completat Iohannis, citat de news.ro.

El a vorbit şi despre curajul femeilor ucrainene, în contextul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

În perioada extrem de complicată în care ne aflăm, marcată de războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, am văzut cum atât de multe femei şi-au asumat salvarea şi punerea în siguranţă a copiilor şi a familiilor lor, cu speranţa că într-o zi se vor putea întoarce la o viaţă liniştită, trăită în pace. Femeile ucrainene au demonstrat mult curaj şi o forţă incredibilă în aceste opt luni de agresiune militară”, a mai precizat preşedintele Iohannis.

UPDATE 12:05

Președintele României, Klaus Iohannis, și președinta R.Moldova, Maia Sandu, au ajuns în Parlamentul României, unde participă la  Conferinţa internaţională „Femeile parlamentar din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”.

În deschiderea conferinţei, conform site-ului Senatului, vor avea intervenţii preşedintele Iohannis, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată într-o vizită în România, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, premierul României, Nicolae Ciucă.

Evenimentul urmăreşte să constituie un for de dezbateri aplicate, convergent la nivel naţional şi european, care să capaciteze potenţialul femeilor din Parlament, deopotrivă de la putere şi din opoziţie, asigurând participarea deplină şi eficientă, precum şi egalitatea de şanse la ocuparea posturilor de conducere la nivel de leadership în sfera politică, economică şi publică. Totodată, conferinţa vizează identificarea unor mecanisme legislative care să conducă la eliminarea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor în sferele publice şi private, inclusiv a traficului, exploatării sexuale şi a altor tipuri de exploatare, se precizează într-un comunicat al Senatului.

Structurată pe patru sesiuni de prezentări şi dezbateri, conferinţa va aborda următoarele teme de interes: situaţia egalităţii de gen în România, programe şi politici publice europene în domeniu, accesul femeilor în poziţii de conducere, discriminarea, violenţa domestică, sexismul sistemic şi eficienţa cotelor de gen în promovarea unei reprezentări echitabile a femeilor în politică.

De asemenea, discuţiile se vor concentra asupra modalităţilor concrete prin care poate fi îmbunătăţită legislaţia actuală privind promovarea egalităţii de şanse şi eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex în sectorul public şi privat.

Cu prilejul conferinţei va fi lansată Platforma femeilor parlamentare din România, legislatura 2020 – 2024, care are scopul de a le oferi acestora o voce unitară pentru adoptarea unei abordări curajoase a problematicii de gen şi identificării celor mai bune soluţii pentru problemele femeilor, dincolo de orice afiliere politică. Potrivit comunicatului, această platformă este cu atât mai necesară cu cât în ţara noastră reprezentarea politică a femeilor este departe de a fi satisfăcătoare: doar 17% în Parlament şi 9% în Guvern, în timp ce în UE media femeilor în legislativele naţionale este de 39,5%.

La eveniment vor participa personalităţi politice marcante din România şi Uniunea Europeană, ambasadori şi şefi de misiuni acreditaţi la Bucureşti, precum şi experţi naţionali şi internaţionali.

 

–––––

Preşedintele R.Moldova, Maia Sandu, efectuează, marţi, o vizită în România. Ea va fi primită, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis, cu care va avea convorbiri tete-a-tete.

Potrivit agendei, primirea la Cotroceni va avea loc la ora 13,15. Tot marţi, şeful statului va participa la Parlament la Conferinţa internaţională „Femeile parlamentar din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *