Skip to content
Justitie

Primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA: edilul e acuzat că a finanțat ilegal un club sportiv

DNA Inquam Photos/Alexandru Busca

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, miercuri, că procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată lui Liviu Cristian Negoiţă, primar al oraşului Cernavodă, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

“În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiţă Liviu Cristian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispoziţiilor legale, un număr de 33 de ordonanţări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, a transmis DNA.

Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva lui Liviu Cristian Negoiţă, a precizat sursa citată.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *