Premierul Victor Ponta a ajuns, vineri după-amiază, în Azerbaidjan, pentru a asista la ceremonia organizată la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, iar într-o fotografie din cadrul acestui eveniment Victor Ponta apare în spatele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în contextul în care liderii occidentali au evitat participarea la eveniment.
În acest sens, șeful cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache, a declarat la postul Realitatea TV că astfel de invitaţii ar trebui analizate mai serios înainte de a li se da curs și că prezența premierului Ponta la acest eveniment i se pare „o greșeală de politică externă”.
„ (…) Atunci când am văzut că toţi cei din Uniunea Europeană merg la un nivel de reprezentare foarte redus, am decis şi eu să nu mai merg. Noi nu am fost informaţi ( n.r.: că premierul Ponta va fi prezent la Baku), prezenţa premierului României, dacă mă întrebaţi pe mine, mi se pare o greşeală de politică externă”, a declarat Dan Mihalache.

Presa aservita sistemului prezinta participarea lui Ponta la Baku ca pe ceva subversiv, chiar malefic.
Iohannis nu s-a dus la Baku pentru ca rata petrecerea de la Neptun, cu „liberalii” din camarila basista.
Amuzant literar e ca unii analisti pot exagera dezinteresul pt RO, amânarea 3 ani a trimiterii ambasadorului: http://romania.usembassy.gov/media/pr-12142013.html
Strategia de aparare a unei natiuni care nu vrea sa piara in vidanja globalizarii se intinde spatial de la Nistru pân’ la Tisa si de la Sydney la Tamisa, pe ambele emisfere. In plus, o mare atentie se acorda factorului TIMP. Adica a pregati Viitorul (= 10% din pib pt Edu Cultura!) si a proteja Trecutul: Mezzo TV si Museum Channel, mai ales Arte TV gratuit si obligatoriu in retelele de telecablu, sa vaza si poporul Intelectuali, nu doar analisti si analiste! Reconstituire cum a fost TVR Cultural. Biblioteca Nationala finantata cât a Frantei. Muzeu de Istorie functional, un TVR Didactic in slujba Diasporei, noul Muzeu al Literaturii si, poate, mansardele memoriale bucurestene Eminescu, Iorga si Eliade.