Skip to content
Internațional

Protestele împotriva politicii ”zero covid”, aplicată de aproape trei ani, se multiplică în China

Proteste faţă de plasarea în carantină au izbucnit duminică la Shanghai, în universităţi din Beijing şi în alte oraşe din China, în care creşte furia împotriva politicii draconice ”zero covid” aplicată de către autorităţile chineze de aproape trei ani, relatează AFP.

O înregistrare video difuzată amplu pe Internet, pe care AFP scrie că a geoloalizat-o la Shanghai, surprinde sute de protestatari care strigă ”Xi Jinping, demisia!” şi care atacă de asemenea Partidul Comunist Chinez (PCC, unic) – o foarte rară demonstraţie de ostilitate faţă de preşedinte şi regim în capitala economică a Chinei, supusă la începutul anului unei carantine epuizante de două luni.

Acest protest a avut loc duminică în zori, pe strada Wulumuqi – numele în mandarină al oraşului Urumqi din Xinjiang (vest), unde zece persoane au murit joi într-un incendiu.

Numeroase postări circulă pe reţele de socializare din China, care acuză faptul că măsurile anticovid au agravat această dramă, încetinind venirea salvatorilor.

O persoană care a participat la protestele de la Shanghai a declatrat AFP, sub protecţia anonimatului, că a sosit către ora locală 2.00 (sâmbătă, 20.00,, ora României) la adunare.

 

”Un grup de persoane în doliu depunea flori pe trotuar, iar alt grup scanda sloganuri”, declară acest martor.

”Au avut loc câteva ciocniri minore, dar, per ansamblu, menţinerea ordinii a fost civilizată”, declară el.

”Este o nebunie să vezi că în aceste circumstanţe există atât de mulţi oameni curajoşi care se fac remarcaţi”, exclamă martorul.

O înregistrare video filmată de către un martor surprinde o mulţime importantă strigând şi agitând foi de hârtie albe – care simbolizează cenzura – în faţa mai multor cordoane de poliţie.

Mai mulţi martori afirmă că cel puţin două persoane au fost luate de membri ai forţelor de ordine.

Duminică acest cartier a revenit la calm – în condiţiile unei puternice prezenţe a poliţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *