Dr. Mihaela Arim, șefa Direcției de Sănătate Publică, încasează lună de lună un spor de 12% la salariul de bază, pentru condiții vătămătoare de muncă. Adică aproape 1.200 de lei, pentru că își pune viața în pericol venind zi de zi la serviciu!, scriu jurnaliștii de la ziaruldebacau.ro.
Care sunt însă motivele pentru care directoarea își riscă sănătatea? Acestea sunt trecute în buletinul de expertiză pe care l-a întocmit pentru întreaga instituție chiar un medic aflat în subordinea DSP Bacău, respectiv a Mihaelei Arim.
Astfel, angajații direcției sunt expuși unui cumul de riscuri ce provin din luarea deciziilor, din analizarea petițiilor sau din simplele audiențe cu populația.
Cităm mai jos factorii de risc trecuți în buletinul de analiză emis pentru DSP Bacău:
„Solicitare neuro-psihosenzorială (atenție, memorie, văz) în cursul activităților ce implică analiza și emiterea de decizii în timp util, incluzând și gestionarea diverselor stări conflictuale și litigii”.
„Risc de îmbolnăvire prin contactul cu adresanți bolnavi sau aparținători ai acestora (bacterii, fungi, virusuri) sau în stare de purtători, în cursul activităților specifice (audiențe, activități de investigație și cercetare a diferitelor probleme specifice în unități sanitare sau la cererea diferiților solicitanți)”
„Risc toxico-alergic generat de contactul cu documente, registre, evidente contabile, facturi, acte medicale provenite, reclamatii, petiții, din diverse surse (unități sanitare, petenți) fișe de tratament, acte cu vechime variabilă, arhivate și în diverse stări de degradare care generează pulberi celulozice, minerale, cerneluri vechi”
De asemenea, din lista de afecțiuni nu putea lipsi scrisul la calculator, care le dă bugetarilor articulațiile peste cap sau le provoacă febră musculară.
„Gestualitate specifică ce implica solicitarea extremităților distale (articulații) ale membrelor superioare, specifice în cursul activității de introducere a datelor pe PC, sistem informatic și redactare în timp redus a unui volum mare de date”, se arată în buletinul de expertiză emis pentru Direcția de Sănătate Publică Bacău.
Directoarea DSP Bacău nu a răspuns la telefon pentru a își prezenta punctul de vedere. În schimb, Mihaela Arim a refuzat să pună la dispoziția Ziarului de Bacău documentele publice pe baza cărora majoritatea instituțiilor de stat din Bacău acordă sporuri de condiții vătămătoare de muncă angajaților, încălcând prevederile legii transparenței.
