Un fost purtător de cuvânt dă atacul la baionetă contra premierului Ponta, după recentele probleme de sănătate ale acestuia.
Astfel, Tatiana Niculescu Bran, care a făcut parte din echipa Administraţiei Prezidenţiale, îl ironizează pe prim-ministru, vorbind despre operaţia pe care acesta a suferit-o.
„M-aș fi așteptat ca un om politic care-și construiște imaginea în jurul ideilor de națiune și religie strămoșească, și care a introdus cardul de sănătate pentru populație recent, să se opereze la genunchi în țara lui. Ba chiar, într-un spital județean din circumscripția electorală care l-a ales și i-a dăruit astfel imunitate parlamentară. Dar și în străinătate și într-o țară musulmană.. :))” a scris, marţi, pe Facebook fostul purtător de cuvânt de la Cotroceni.

Mai, cine a trimis-o pe catastrofa asta acasa, mare gest a facut. Deci, cum adica tara musulmana, madam ??? Adica, si ce daca ??? Pai parca erati ofticati toti ca se lega nu stiu cine de Iohannis al vostru ca nu e ortodox, si facuseti spume. Vii acum cu criterii religioase ??? Sau e bine sa fii reformat dar nu musulman ??? Apoi cel mai imun pe lumea asta e insusi sasul tau, care vad ca isi ia mertan s-clase, nu vreo marfa romaneasca. Nu credeam ca esti atat de subtirica la minte incat sa vorbesti de funie in casa spanzuratului !
Tatiana duce galeata la gunoi……..ce aroma. Cine mai este si asta?
Cred ca e a doua oara cand glasuieste si muta asta… Dar Stan, unde e Stan? :)))