UPDATE 17:48
Ministerul Energiei a pus, marţi, în transparenţă decizională, pe site-ul instituţiei, proiectul de ordonanţă de urgenţă care elimină reglementarea privind depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul consum la care se acordă preţurile plafonate la energie electrică. Ministrul Virgil Popescu a precizat că Executivul va adopta acest act normativ, săptămâna viitoare, în ultima şedinţă de Guvern pe acest an.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă care aduce modificări ordonanţei de urgenţă a Guvernului 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023 poate fi accesat AICI.
Prin urmare, proiectul de OUG elimină două alineate din OUG 27/2022 privind obligaţia depunerii la furnizor a unei declaraţie pe propria răspundere de către consumatorii casnici privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum.
De asemenea, este eliminată şi reglementarea privind nerespectarea depunerii acestei declaraţii care era prevăzută cu amenzi între 100.000 şi 400.000 lei.
Astfel, noul text al acestui proiect de OUG prevede că: articolul 1, alineatul (10) se abrogă, iar articolul 16, alineatul (3) va avea următorul cuprins: „(3) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (11), (12) şi (14), art. 9 alin. (1)- (3), (7), (9) şi (13), art. 15 alin. (3), art. 20 şi art. 23 alin. (5) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100.000 de lei la 400.000 de lei”.
În nota de fundamentare a proiectului de OUG este motivată evitarea facturării diferite a consumatorilor casnici proprietari în raport cu consumatorii casnici chiriaşi
„pentru a evita facturarea diferită a consumatorilor casnici proprietari în raport consumatorii casnici chiriaşi, fapt ce necesită asigurarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu intre aceste două categorii de consumatori casnici, regim diferenţiat pe care îl stabileşte, la momentul actual, la art. 1 alin. (10), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare”, conform notei de fundamentare afişate pe site-ul Ministerului Energiei.
„întrucât menţinerea acestei prevederi poate afecta grav persoanele care locuiesc cu chirie, persoane care, chiar dacă în conformitate cu consumul lunar realizat sau dacă se găsesc în situaţiile speciale menţionate la art. 1 alin (1) lit a, pct. ii), iii) sau iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare ar avea dreptul să beneficieze de preţ plafonat, nu ar putea beneficia de facilităţile oferite în lipsa unei eventuale declaraţii depuse de proprietar sau în lipsa unui contract încheiat direct cu un furnizor de energie electrică”, mai indică sursa citată.
–––––––––––––-
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, referitor la reglementarea privind depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul consum la care se acordă preţurile plafonate la energie electrică, că situaţia va fi rezolvată printr-un proiect de ordonanţă care va elimina această prevedere şi care va fi adoptat, săptămâna viitoare, în ultima şedinţă a Guvernului pe anul acesta.
„Referitor la prevederea din legea aprobată de Parlament prin care românii cu mai multe locuri de consum au obligaţia să dea o declaraţie pe proprie răspundere, anunţ că situaţia este în curs de rezolvare. Încă de la sfârşitul săptămânii trecute, premierul Nicolae Ciucă a trasat sarcina creării unui proiect de ordonanţă care să ELIMINE aceste declaraţii, pentru ca toţi cetăţenii să beneficieze de tarifele plafonate indiferent de numărul locurilor de consum”, a scris Virgil Popescu, marţi pe Facebook.
Ministrul Energiei a adăugat că „proiectul va fi finalizat şi pus în transparenţă decizională în seara aceasta, urmând să fie aprobat săptămâna viitoare, în cadrul ultimei şedinţe de guvern de anul acesta”.
Amintim că PSD a anunţat, marţi, că va propune, în coaliţia de guvernare, ca Executivul să dispună în regim de urgenţă eliminarea reglementării privind depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul consum la care se acordă preţurile plafonate la energie electrică.
Potrivit vicepreşedintelui Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, patru categorii de consumatori ar fi fost vizate de obligaţia de a depune cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru a beneficia de un preţ plafonat la energie, respectiv cei care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii, familiile monoparentale cu cel puţin un copil şi consumatorii care au mai mult de un loc de consum.
„Cele 4 categorii care ar putea să fie vizate, deci nu neapărat în toată toate cazurile, de obligaţia de a depune cererea şi declaraţie sunt cei care folosesc aparate medicale, familiile cu minimum trei copii şi familiile monoparentale cu cel puţin un copil. Ei categoric trebuie să depună cerere şi declaraţie dacă vor să beneficieze de plafonul de 68 de bani. Ei au dreptul la plafonul de 68 de bani kilowat/oră, fără nicio limită de consum, dar cu condiţia să depună cerere şi declaraţie.(…) Legea spune că aceste trei categorii vor beneficia de plafon începând cu prima zi a lunii următoare după ce au depus cererea. Deci, cei care reuşesc să depună cererea în decembrie vor beneficia de la 1 ianuarie de plafonul de 68 de bani. A patra categorie este categoria acelor consumatori care au mai mult de un loc de consum. Nici în cazul lor nu toată lumea trebuie să depună neapărat o declaraţie şi o cerere, pentru că legea prevede că ei au dreptul sau furnizorii sunt obligaţi să aplice plafonul dacă se încadrează cu consumul la valorile prevăzute în lege pentru adresa de domiciliu sau de reşedinţă, În cazul în care furnizorul poate să identifice adresa de domiciliu sau adresa de reşedinţă în cazul mai multor locuri de consum, automat aplică pentru locul de consum respectiv”, explicat Nagy-Bege, săptămâna trecută.
El a subliniat că, în situaţia în care clientul vrea să i se aplice plafonul sau unul dintre plafoane pentru alt loc de consum decât cel de domiciliu sau de reşedinţă, de abia atunci trebuie să depună o cerere şi o declaraţie şi să indice foarte clar furnizorului pentru care dintre locurile de consum doreşte să primească preţ plafonat.
ANRE a anunţat miercurea trecută, printr-un comunicat, că toţi clienţii casnici, cu un singur loc de consum, beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, în timp ce acelaşi tip de client care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat, la una dintre cele două adrese, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică.
