Skip to content
Politică

EXCLUSIV Crin Antonescu, reacţie la cald privind scandalul din jurul lui Andrei Chiliman

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a avut, joi, o reacţie la cald privind scandalul din jurul lui Andrei Chiliman.

Întrebat, de PSnews.ro, cum vede situaţia primarului de la Sectorul 1 al Capitalei, în contextul în care o vreme au fost apropiaţi politic, senatorul Antonescu a răspuns: „Nu am niciun comentariu de făcut. Chiar n-am nicio idee. Chiar apropiaţi nu am fost – este o exagerare. Ştiţi foarte bine că a existat un conflict politic destul de vechi. La un moment dat, domnul Chiliman a şi fost exclus din partid. Dar astea sunt lucruri care nu au nicio legătură cu situaţia actuală şi chiar n-am niciun comentariu de făcut”.

Chestionat dacă o eventuală implicare a edilului i-ar putea afecta cariera politică sau ar putea avea urmări negative asupra imaginii PNL, Crin Antonescu a replicat: „Depinde care va fi rezultatul cercetărilor. Dacă domnul Chiliman va fi acuzat sau se va dovedi că a încălcat legea, evident că lucrurile astea afectează (imaginea PNL – n.r.). Dacă nu, nu. Dar chiar nu mi se pare ceva ieşit din comun. Domnul Chiliman este în situaţia în care au fost atâţia alţi primari sau demnitari care, la un moment dat, au făcut obiectul unei cercetări. Chiar n-am niciun fel de comentariu de făcut”.

În privinţa presupusei legături a lui Andrei Chiliman cu dosarul care îl vizează pe Alexandru Herţanu (cumnatul premierului Victor Ponta), Crin Antonescu a fost la fel de prudent în declaraţii.

„Nu am niciun fel de idee, decât ceea ce se comentează şi se discută în presă. Tot ceea ce ştiu este ceea ce se dă publicităţii. Având în vedere că şi ceea ce se dă publicităţii este, în mare parte, pe surse, chiar cred că nu putem să comentăm nimic”, a punctat liberalul.

Totodată, Crin Antonescu a făcut câteva precizări în legătură cu o posibilă revenire a sa în prim-planul vieţii politice româneşti.

„Categoric nu. Am spus foarte clar că nu am această intenţie şi nu există niciun fel de motiv, niciun fel de întâmplare care să mă facă să îmi schimb această decizie. Tot ceea ce am mai văzut apărând, între timp, pe ici, pe colo, pe surse, nu are niciun temei în realitate”, a arătat Antonescu.

Parlamentarul a ţinut să facă unele clarificări şi în ceea ce priveşte posibilele oferte primite din partea unei tabere sau a alteia.

„Nu primesc oferte. Eu am spus lucruri foarte clare, foarte răspicate. Oamenii, cel puţin în PNL (şi, în general, pe eşichierul politic), mă cunosc: ceea ce am spus că fac de fiecare dată am făcut, aşa încât nu există niciun fel de motiv de a aştepta aşa ceva”, a mai afirmat Crin Antonescu, adăugând că îşi menţine poziţia şi în ceea ce priveşte neparticiparea la următoarele alegeri legislative, din 2016.

1 comentariu la “EXCLUSIV Crin Antonescu, reacţie la cald privind scandalul din jurul lui Andrei Chiliman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *