Meciul dintre primarul Bacăului, Lucian Viziteu, şi viceprimarul Cristian Ghingheş, nu demult prieteni, continuă cu o nouă repriză. De această dată viceprimarul Ghingheș anunță că a fost exclus din USR pentru a treia oară.
„E 11 noaptea, dar la USR Bacău se lucrează. Tocmai mi s-a comunicat că am fost exclus din partid pentru cea de-a treia oară. Motivul, același ca la precedentele două decizii: am prejudiciat «imaginea și prestigiul USR»”, a scris Cristian Ghingheş pe pagina sa de Facebook.
Contactat de PS News, Cristian Ghingheş a vorbit despre excluderea sa din USR. Acesta a spus că decizia de excludere face parte din campania de înlăturare pe care primarul Stanciu-Viziteu a început-o din 2020 împotriva sa. Ghingheș a spus că va ataca decizia la Comisia de Arbitraj.
„În mare, face parte din campania de înlăturare pe care primarul Stanciu-Viziteu, de altfel președinte USR Bacău, a început-o la doar câteva luni de la începerea mandatului, când a făcut înțelegerea cu fostul primar de la Pro România. Atunci mi-a cerut demisia ca să își pună Pro România viceprimar, în ciuda protocolului electoral în baza căruia am și fost ales viceprimar, eu am refuzat, inclusiv Dan Barna m-a contactat de câteva ori în acest sens, promițându-mi la schimb funcții în Guvernul României, am și avut vreo două poziții publice privind necesitatea acordării burselor pentru elevi și uite așa m-am trezit în conflict cu primarul. În toamna anului 2021 mi-a retras atribuțiile de viceprimar, m-a dat afară din primărie și mi-a mutat biroul undeva la marginea orașului, iar ulterior a instrumentalizat la nivelul partidului niște sesizări care s-au transformat în excluderi.
Ulterior, alianța cu Pro România a continuat în CL, iar fostul primar Necula trimis în judecată pentru fapte de corupție, cel împotriva căruia am candidat în 2020, culmea, a fost uns director la Societatea de Servicii Publice a primăriei.
Momentan mă judec cu primarul, la Curtea de Apel Bacău, cu privire la dispozițiile de primar prin care mi-a retras atribuțiile, următorul termen fiind fixat în martie. Ce reclam pe calea contenciosului administrativ este faptul că acele dispoziții sunt nemotivate, singurul argument al primarului fiind că are acest drept legal de a da și lua atribuțiile când dorește, și că reprezintă un abuz de putere.
Prima dată am fost exclus din partid pe 8 noiembrie, în baza unor sesizări referitoare la declarațiile mele publice ce vizează situația burselor pentru elevi și felul în care am fost șantajat cu demisia. Ulterior, am fost exclus în decembrie 2021 pentru cea de-a doua oară și aici aș menționa că mi-a fost comunicată decizia fix în pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. De această dată pentru o invenție nedovedită cum că aș zis presei că la partid are loc un control de la Curtea de Conturi.
Ambele excluderi sunt atacate la Comisia Județeană de Arbitraj, unde contestațiile încă se judecă.
A treia excludere am primit-o ieri și încă nu știu exact care sunt faptele de care sunt acuzat, în afară de faptul că aș fi prejudiciat imaginea și prestigiul USR. O voi ataca și pe asta la Comisia de Arbitraj”, a spus Cristian Ghingheș.

