Guvernul dă o nouă megalovitură de imagine. Anunţul făcut în urmă cu puţin timp de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu
Demnitarul a precizat că, în urma unui consens la care s-a ajuns în Guvern, medicamentele se vor ieftini cu 20% de la 1 iulie.
„De la 1 iulie, intră în vigoare noul catalog de preţuri, în varianta preţurilor actualizate, ceea ce promiteam eu şi toată conducerea Ministerului Sănătăţii de acum câteva luni. A fost un parcurs destul de dificil, pentru că a trebuit să ne asigurăm că nu rămânem fără medicamente şi că facem tot posibilul pentru confortul pacientului. De la 1 iulie, România trece la cel mai mic preţ european la medicamente, aşa cum confirmă şi contextul socio-economic pe care România îl traversează”, a declarat Bănicioiu.
Demnitarul a explicat că măsura a fost luată pentru că, „la noi, nu pot fi similare preţurile cu cele din ţările cu PIB-uri mult mai puternice decât ţara noastră”.
Nicolae Bănicioiu a mai relatat că, în prealabil, guvernanţii au discutat cu Comisia Europeană, cu FMI, cu asociaţiile de producători, de distribuitori, cu lanţurile de farmacii, „ca să asigurăm distribuţia continuă şi să nu avem deficienţe în aprovizionare şi în accesul pacienţilor către medicamente”.
„În momentul de faţă, putem spune că este finalizată toată procedura. Nu s-au înregistrat deficienţe majore. Funcţionarea a fost coninuă pe tot parcursul implementării ordinului. În alţi ani, chiar dacă ordinul era aplicat, se înregistrau discontinuităţi foarte mari în aprovizionarea cu medicamente. De la 1 iulie, se trece la decontarea medicamentelor”, a detaliat Bănicioiu.
El a dat asigurări că Ministerul Sănătăţii va continua programul de înnoire permanentă a listei medicamentelor compensate.
