Skip to content
Justitie

Fostul șef al DNA, procurorul Crin Bologa, se pensionează la vârsta de 51 de ani

Inquam Photos / Octav Ganea

Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) analizează în ședința din 7 martie cererea lui Crin Bologa de pensionare.

Secția are pe ordinea de zi „cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de domnul Bologa Crin Nicu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, în prezent delegat în funcția de procuror șef al Secției judiciare penale din cadrul Direcției Naționale Anticorupție”.

Candidat pentru un nou mandat la șefia DNA, dar respins de ministrul Cătălin Predoiu, Crin Bologa iese la pensie la vârsta de 51 de ani. Cererea va fi aprobată de procurorii din CSM, după care va fi trimisă la Palatul Cotroceni pentru emiterea decretului de pensionare.

„Eu constat că poţi fi sancţionat şi pentru rezultate pozitive, nu numai pentru lipsa rezultatelor”, a declarat Crin Bologa, fost şef al DNA, potrivit ziare.com, după ce a fost respins pentru a ocupa un nou mandat la DNA.

Mandatul lui Crin Bologa la şefia DNA a expirat pe 20 februarie, cea care asigură conducerea până la numirea unui nou şef fiind Monica Danciu, adjunct al şefului DNA.

Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, că l-a propus pe Marius Voineag la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). La procedură s-a înscris şi cel care a asigurat conducerea instituţiei până în februarie, Crin Bologa, însă nu a fost propunerea lui Cătălin Predoiu.

Propunerea ministrului a fost o surpriză pentru unii magistraţi, fiind aşteptată o reconfirmare în funcţie a lui Bologa, cu atât mai mult cu cât pentru primul mandat a fost propus chiar de actualul ministru, Cătălin Predoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *