Skip to content
Politică

CRIZA din Grecia. Solicitare crucială a premierului Tsipras către popor

Continuă criza datoriei Greciei faţă de creditorii străini. Prim-ministrul elen Alexis Tsipras a adresat o solicitare crucială către popor.

Referendumul de duminică are ca obiectiv prelungirea negocierilor Atenei cu creditorii săi, iar nu ieşirea din zona euro, a declarat Tsipras, luni seară, transmiţându-le grecilor că, dacă se pronunţă pentru austeritate, să nu se bazeze pe el pentru aplicarea acestor politici, relatează Reuters, citat de gandul.info.

Într-o declaraţie pentru televiziunea de stat, Alexis Tsipras şi-a îndemnat compatrioţii să voteze masiv „nu”, subliniind că respingerea ultimei propuneri a creditorilor cu o majoritate clară va permite Guvernului să fie mai bine „înarmat” să negocieze cu troica formată din Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană.

Tsipras (preşedintele partidului de stânga radicală Syriza) şi-a exprimat convingerea că troica nu doreşte ieşirea Greciei din zona euro, din cauza „costului considerabil” al unei asemenea iniţiative.

„Nu cred că intenţia lor este să împingă Grecia afară din (zona) euro, ci să pună capăt speranţelor unei politici diferite în Europa”, a subliniat Alexis Tsipras.

Şeful Executivului a dat asigurări că, în cazul în care creditorii ar fi prezentat luni o nouă propunere acceptabilă pentru cabinetul Tsipras, Atena ar fi rambursat la termen (marţi) suma de 1,6 miliarde de euro datorată Fondului Monetar Internaţional (FMI).

„Telefonul meu rămâne deschis toată ziua. Oricine sună, răspund întotdeauna”, a conchis Alexis Tsipras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *