Dan Diaconescu, a fost reținut pentru 24 de ore în noaptea de joi spre vineri, 7 aprlie, fiind suspectat de procurori că în urmă cu trei ani a întreţinut relaţii sexuale cu minore.
Anchetatorii au ridicat mai multe echipamente informatice după cele două serii de percheziţii desfășurate în casele fostului patron OTV, atât la cea din Mamaia cât şi la cea din Capitală.
Potrivit unor surse din anchetă, în 2020 şi în 2021 Dan Diaconescu ar fi plătit unei fete pentru sex între 300 şi 400 de lei cu o adolescentă, ştiind că fata avea la acea vreme 15 ani şi 4 luni.
Ar fi întreţinut relaţii sexuale cu ea în Bucureşti dar şi în Constanţa.
Ar fi cumpărat ulterior servicii sexuale şi de la sora sa geamănă.
În aceeași perioadă, Dan Diaconescu ar fi încercat să găsească o fată virgină, potrivit aceloraşi surse. Una dintre gemene l-ar fi atras într-o capcană, l-ar fi fi filmat şi şantajat cu imaginile compromiţătoare, informează ziare.com.
Dan Diaconescu, ziarist care a deținut postul de televiziune OTV, a fost condamnat în 2015 la cinci ani și la șase luni de închisoare pentru șantajarea unui primar. Acesta a fost eliberat condiționat din închisoare după ce a efectuat aproape 3 ani din pedeapsă.
