Skip to content
Politică

Un apropiat al lui Ponta face lumină. Când va reveni premierul în țară și ce va face?

Un apropiat al prim-ministrului României, Victor Ponta, face lumină și dezvăluie când va reveni premierul în țară.

Astfel, la finalul ședinței conducerii PSD, socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, a declarat că premierul se simte bine şi crede că ”săptămâna aceasta ajunge acasă”. Sârbu l-a vizitat în acest weekend pe ginerele său la Istanbul, informează gandul.info.

Întrebat de ce premierul a decis să se opereze în Turcia şi nu a optat pentru un spital din ţară, Ilie Sârbu a răspuns că premierul ”a avut” linişte şi odihnă şi că ”fiecare dintre noi ne alegem spitalele la care mergem”.

Fiecare dintre noi ne alegem spitalele la care mergem. Doamne fereşte, când este vorba de sănătate, să nu fiţi puşi în situaţia în care să alegeţi. Şi Băsescu la vremea respectivă a fost în Austria şi alţii se mai duc, dar nu ştim, credeţi că noi îi ştim pe toţi cei care pleacă, a declarat Ilie Sârbu.

Pesedistul a precizat că premierul ”se simte bine” şi crede că ”săptămâna aceasta ajunge acasă”.

Asta nu decide nici el, nici noi, până nu ne spune profesorul care l-a operat ziua în care poate pleca. Dar se simte bine, asta e important. Probabil că azi mâine se pune diagnosticul. Va reveni în fruntea tuturor funcţiilor pe care le are, a spus Ilie Sârbu.

Potrivit acestuia, ”generalul Oprea” susţine în continuare guvernul şi nu se pune problema unei schimbări a guvernului. Sârbu a fost întrebat dacă premierul Ponta şi-a negociat demisia, la care socrul său a răspuns: păi cu cine s-a negociat, că Iohannis nu discută cu nimeni”.

În privinţa efectelor crizei din Grecia asupra ţării noastre, liderul grupului PSD din Senat i-a luat încă o dată apărarea lui Victor Ponta.

Ce să facă premierul acum? Există stabilitate BNR şi-a spus punctul de vedere, avem premier, avem tot ce ne trebuie. Să ne bucurăm pentru că noi nu suntem, doamne fereşte, în situaţia Greciei. Suntem pe primul loc la creşterea economică, asta este marea noastră bucurie. Poate să fie afectată întreaga UE. Dar dacă era premierul aici, ce făcea?, a afirmat Ilie Sârbu.

Acesta a spus că intenţia premierului nu a fost de a sta plecat din ţară trei săptămâni atunci când a decis să se opereze în Turcia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *