Skip to content
Externe

Președintele Serbiei cere dezarmarea populației după masacrele din ultimele zile. Doar 10% dintre posesorii de arme le pot păstra

Aleksandar Vucic, presedinte Serbia balkaninsight.com/Aleksandar Vucic, presedinte Serbia

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat o dezarmare masivă a populației, în urma atacurilor armate din ultimele 24 de ore.

Legea care reglementează armele și muniția va fi modificată și doar 10% din populația cu drept de port armă își va putea păstra acest drept, potrivit digi24.

Aleksandar Vucic a anunțat vineri măsuri fără precedent în Serbia după atacurile armate din această săptămână. El a declarat că sunt 400.000 de oameni care au arme și că numărul ar trebui să ajungă la 40.000. Guvernul va pregăti o nouă lege prin care, timp de doi ani, să nu se mai dea permis de port armă, nici măcar pentru arme de vânătoare. Totodată, cei care dețin legal arme vor fi verificați urmând să fie supuși unor controale medicale și pshiatrice. Totodată, deținătorii de permis de port-armă vor fi supuși obligatoriu unui test antidorg, urmând să fie anunțați că vor face testul cu 48 de re înainte.

De asemenea, în Serbia vor fi instituite pedepse dure pentru deținerea ilegală de arme și pentru traficul de arme. Ultimul atac armat a avut loc joi seară. Cel puţin opt persoane au fost ucise şi 14 rănite după ce un bărbat de 21 de ani a tras cu o armă automată în trei localități de lângă Belgrad. El a fost prins vineri, după mai mult de nouă ore de căutări.

Miercuri, un elev de 13 ani a împuşcat mortal opt colegi şi un gardian la o şcoală din Belgrad, un atac care a şocat ţara din Balcani.  Deşi este plin de arme rămase din războaiele din anii 1990, atacurile armate în masă din Serbia sunt extrem de rare – a fost primul atac cu împuşcături la o şcoală în istoria modernă a Serbiei.

Precedentul atac armat a avut loc în 2013, când un veteran de război a cuis 13 oameni în satul Velika Ivanca din centrul Serbiei. Tragedia a provocat şi o dezbatere despre starea generală a naţiunii, după decenii de crize şi conflicte care au creat o stare de permanentă nesiguranţă şi instabilitate, alături de divizări politice adânci. Joi, autorităţile au anunţat o înăsprire a controlului armelor, iar Poliţia le-a cerut cetăţenilor să îşi ţină armele sub cheie şi departe de copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *