Skip to content
Politică

Pajiștile din extravilan pot fi scoase din circuitul agricol pentru construcția de parcuri industriale / Legea a fost promulgată de președintele Iohannis

Klaus Iohannis Klaus Iohannis/captură foto

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea legii fondului funciar 18/1991, transmite Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ prevede ca pajiştile situate în extravilanul localităţilor să poată fi scoase definitiv sau temporar din circuitul agricol şi pentru construirea şi funcţionarea unor parcuri industriale, precum şi a unor ferme de producţie a plantelor şi arborilor necesari pentru întreţinerea parcurilor, grădinilor şi spaţiilor verzi, precum şi pentru protecţia împotriva zgomotului, vântului şi eroziunii solului.

Totodată, prin legea promulgată sunt instituite unele facilităţi pentru constituirea şi funcţionarea obiectivelor menţionate anterior.

Senatul a respins iniţiativa legislativă pe 26 aprilie 2021, însă Camera Deputaţilor a adoptat-o, decizional, pe 12 aprilie a.c.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *