Tatăl Mariei Băsescu, fosta primă doamnă a României a încetat din viață, iar Traian Băsescu a declarat presei la înmormântare că marele regret în legătură cu acesta este că nu l-a dus niciodată la Cotroceni cu ocazia Zilei Naționale a României.
Gheorghe Andrușcă, socrul fostului președinte, a fost cel mai bătrân veteran de război din județul Suceava, iar Băsescu povestește că acesta își amintea cu foarte mare bucurie de perioada în care lupta alături de generalul Antonescu.
”Povestea din viaţa lui şi perioada cât a fost jandarm a fost perioada care i-a luminat viaţa, cred. A fost foarte lungă perioada aia şi când vorbea de mareşal îi curgeau lacrimile. De multe ori îl însoţea pe mareşal în deplasările pe front. A fost un om care a avut o experienţă extraordinară şi se pare că marele lui regret a fost că după instaurarea comuniştilor nu a mai fost bună Armata Regală. A rămas extrem de legat de Jandarmerie şi participa cu multă plăcere la evenimentele Jandarmeriei organizate la Suceava„, a povestit Băsescu pentru presa locală.
Fostul șef al statului a mărturisit și marele regret pe care îl are în legătură cu socrul său: nu l-a chemat niciodata la Cotroceni de Ziua Naţională ca să nu dea naştere la discuţii şi din acelaşi motiv a refuzat propunerile de a-l ridica în grad de general în rezervă.
