Un atentat a avut loc sâmbătă la Consulatul Italiei din Cairo, potrivit autorităților egiptene, o persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite.
În momentul deflagrației, care a avut loc în jurul orei locale 06.30 (04.30 GMT), consulatul era închis. O parte din fațada clădirii s-a prăbușit, în timp ce bucăți din mașina distrusă erau împrăștiate în jur, relatează agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății al Egiptului, Hossam Abdel Ghaffar, care a anunțat decesul unei persoane în acest atac, nu a putut preciza, deocamdată, dacă persoană ucisă este civil sau polițist. Inițial, surse medicale au declarat pentru AFP că doi polițiști ce staționau în fața consulatului și trei trecători au fost răniți.
Un înalt responsabil în domeniul securității a declarat pentru Mena că, potrivit elementelor preliminare ale anchetei, „o bombă a fost plasată de persoane necunoscute sub o mașină parcată lângă consulat și a fost declanșată de la distanță„.
Ministrul italian al afacerilor externe Paolo Gentiloni, a declarat că Italia „nu se va lăsa intimidată” de atentatul produs în dimineața zilei de sâmbătă asupra Consulatului său de la Cairo.
„Nu există victime italiene în urma atacului împotriva consulatului nostru de la Cairo. Suntem aproape de persoanele afectate și de personalul nostru. Italia nu se va lăsa intimidată„, a notat ministrul pe contul său de Twitter
