Temperaturile înregistrate zilele acestea în țara noastră au depășit cu mult pragul de confort termic, iar meteorologii au emis de mai multe zile cod galben în toată țara. Joi dimineața a fost emis, însă, și un cod portocaliu pentru șase județe din vestul țării.
Potrivit unei avertizări meteorologice transmise de ANM în cursul zilei de joi, 23 iulie, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, mai ales în zonele de câmpie şi de podiş.
Codul portocaliu emis de meteorologi este valabil pentru județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. Acolo se vor înregistra temperaturi maxime de 38…39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
