Portalul de știri PSnews.ro vă prezintă, vineri, a treia ediţie a secțiunii „România sub lupă”, cu sociologul Marius Pieleanu, o invitație pentru toți cei care își doresc să vadă parcursul din spatele știrii, cursul evenimentelor și anticiparea efectelor pe care le produc evenimentele și deciziile politice, precum şi o radiografie sociologică şi o analiză amănunţită a principalelor frământări pe teme sociale, politice, economice, internaţionale şi nu numai.
Sociologul Marius Pieleanu comentează temele acestei ediții: Mafia din sistemul medical şi cel al medicamentelor. Exodul medicilor din România; Cazul Rarinca – ultimele evoluţii; Trei ani de la referendumul din 2012
- Mafia din sistemul medical şi cel al medicamentelor. Exodul medicilor din România
Noi trebuie să avem o anumită atitudine de rezervă faţă de ancheta DNA, pentru că, în general, în medicamentele destinate oncologiei, se poartă o dispută medicală la nivel internaţional: care sunt, de fapt, cele mai bune metode în alegerea unui medicament sau altul? Alegem substanţa originală sau alegem aşa-numitul „generic”? Există voci puternice în lumea medicală mondială (evident, doar cei care au inventat o substanţă sau alta) care susţin că acele substanţe sunt cele mai potrivite şi cele mai eficiente împotriva cancerului, iar nu cele care au fost derivate şi produse sub umbrela „genericelor”.
Deşi genericele costă mult mai puţin (şi aici este discuţia cu caracter penal), ele nu întotdeauna au aceeaşi eficienţă ca a substanţelor originale. Este ca o comparaţie între două maşini cu acelaşi motor, dar dintre care una este mai performantă şi, în consecinţă, mai scumpă.
În ceea ce priveşte medicii care pleacă, este o discuţie întreagă. Din câte ştiu eu, Ministerul Sănătăţii şi cel al Educaţiei pregătesc un proiect de lege prin care să îngrădească un pic exodul medicilor români, ţinând cont, evident, că nu trebuie să fie încălcată libertatea de mişcare (un principiu al Uniunii Europene). Astfel, vor pleca în străinătate doar acei medici care fie au făcut un minim de stagiu în România (4-5 ani), fie şi-au plătit integral taxele de şcolarizare. Pentru că România investeşte o sumă foarte mare (de ordinul a zecilor de mii de euro) în formarea profesională a unui medic, indiferent de specializarea lui, pe ideea că îl formează pentru a se pune în slujba sănătăţii publice a poporului român, nu în altă parte. Deci, dacă vrea să plece, atunci să facă bine să plătească şcolarizarea, apoi este liber să emigreze.
- Cazul Rarinca – ultimele evoluţii
Este destul de ciudat când o instanţă dă o hotărâre definitivă, dar, înţeleg, nu tocmai irevocabilă (din moment ce mai era o cale de atac). Rămâne destul de ciudat de ce, în timpul procesului, CSM nu s-a autosesizat dacă un judecător sau mai mulţi erau în stare de incompatibilitate şi apare această stare de incompatibilitate a unuia dintre judecători atunci când explodează în presă această temă. E destul de ciudat şi nu cred că este o bilă albă pentru justiţie, în general, deşi justiţia beneficiază de un nivel ridicat de încredere printre români. Acest caz cred că poate pune la îndoială echidistanţa şi temeiurile fundamentale ale statului de drept.
Din punct de vedere al comunicării şi al opiniei publice, populaţia, în general, spune că aici este vorba, mai degrabă, de o răzbunare a justiţiei faţă de o sentinţă pe care nu o aştepta să-i fie nefavorabilă.
- Trei ani de la referendumul din 2012
Referendumul, în mod evident, i-a spus un “NU” lui Traian Băsescu şi l-a trimis acasă. Faptul că peste 8 milioane de oameni au participat la referendum (dintre care 7,4 milioane au spus: “Du-te acasă!”) reprezintă un indicator al interesului public uriaş de care s-a bucurat acest eveniment.
Că nu a fost cvorum, putem discuta şi această chestiune. În opinia mea, România nu are 18,3 milioane de cetăţeni cu drept de vot, cum se spune. Aici, e vina nu numai a ministerelor de resort, ci şi a INS-ului, care nu reuşeşte să ducă până la capăt recensământul început acum câţiva ani. Numai prin recensământ ar fi putut afla mult mai bine, de fapt, câţi oameni cu drept de vot avem în România.
Dar, din punctul meu de vedere, referendumul a fost un succes major, poate cea mai mare bilă neagră pe care a primit-o administraţia Băsescu în zece ani de mandate.
Faptul că un lider al PSD plăteşte acum penal întăreşte şi mai mult ideea publicului că acel referendum a deranjat foarte tare Administraţia Prezidenţială şi tocmai de aceea a fost demarată procedura de inculpare a lui Liviu Dragnea.
Însă, dincolo de asta, România a reuşit să arate, prin referendum, că, atunci când nu vrea ceva, poate să iasă consistent la vot şi să-şi spună opinia.

1. Este foarte corect ca cei care vor sa paraseasca Romania sa-si plateasca
taxele de scolarizare. De ce din impozitele si taxele platite de mine sa beneficieze cetatenii altui stat care n-au contribuit cu nimic la formarea universitara a celui in cauza.
2. Sa se impute celor care au coordonat recesamintul toate cheltuielile efectuate cu acesta, plus, sa fie urmariti penal pentru furnizarea in mediul
public a unor date incorecte care au viciat grav rezultatul referendumului.
Corect! Cum sa faca facultatea pe banii nostri, dupa care sa plece in Europa si sa profeseze si sa genereE plusvaloare acolo?