Duminică, în Parcul Herăstrău, au avut loc activitățile organizate de Forțele Navale Române cu prilejul Zilei Marinei, la care au participat sute de persoane.
„Ca în fiecare an, Forțele Navale Române desfășoară activități cu specific marinărești: jocuri marinărești, expoziție de carte, prezentarea ofertei educaționale de profil — Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’, Școala de Maiștri de Marină ‘Amiral Murgescu’, Școala de Aplicație a Forțelor Navale). De asemenea, vom prezenta jocuri marinărești pe care populația le-a mai văzut, precum demonstrații de realizare a unor noduri marinărești sau trasul la parâmă„, a declarat comandor Viorel Roman, reprezentant al Forțelor Navale, citat de agerpres.ro.
Activitățile de promovare au fost întregite de un recital susținut de Fanfara Reprezentativă a Forțelor Navale.
Aceste acțiuni vor continua în Parcul Herăstrău și sâmbătă 15 august, de Ziua Marinei, când monumentul de lângă debarcader, dedicat eroilor civili și militari din Marina Română, va fi finalizat prin aplicarea pe soclu a unei timone.
Anul acesta, sărbătorirea Zilei Marinei Române are loc în contextul împlinirii a 155 de ani de la crearea Marinei Militare Române Moderne de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în anul 1860.
