Marko Bela, liderul senatorilor UDMR, îndeamnă România și Ungaria să aplaneze conflictul diplomatic care a izbucnit în ultimele zile, iar cele două părți să încerce să găsească o soluție pentru a colabora.
„Aceste tensiuni îmi amintesc de anii ’90. Totuşi, suntem în anul 2015, când în mod foarte firesc ar trebui să existe un dialog pe orice temă, oricât de delicată ar fi considerată de unii acea temă. Nici România, nici Ungaria nu au în acest moment interesul unor controverse sau interesul unor tensiuni între cele două ţări”, a declarat Marko Bela, citat de rfi.ro.
Marko Bela nu consideră că există un dialog oficial între România și Ungaria. „După părerea mea, nu. De acum 10-15 ani, amândouă părţile au afirmat că ar fi nevoie de un parteneriat strategic între cele două ţări şi dacă ne uităm foarte bine în jurul nostru şi România ar avea interesul unui astfel de parteneriat. Cu cine să avem o colaborare foarte strânsă, dacă nu cu Ungaria şi invers, aş zice eu”, a adăugat liderul UDMR.
În ceea ce privește tema autonomiei, Marko Bela consideră că astfel de discuții ar trebui să existe în 2015, când nu mai este un subiect foarte delicat.
„A fost un subiect foarte delicat cândva, dar în 2015 nu ar trebui să fie. De ce nu am discuta despre problema autonomiei? Am citit şi eu interviul ambasadorului Ungariei şi mie mi s-a părut că nu a spus nimic ieşit din comun”, a conchis Marko Bela.
