Prezentă joi seară în platourile Realitatea TV, în emisiunea „Deschide lumea”, moderată de Lavinia Șandru, Ecaterinei Andronescu i s-a solicitat o opinie personală asupra Primei Doamne, Carmen Iohannis.
Întrebată cum ar reacționa societatea privind implicarea soției lui Iohannis in spatiul public și dacă sotiile marilor lider ar trrebuie sa taca, liderul PSD a opinat:
„Eu cred ca trebuie să pornim de la ideea că nu suntem identici. Eu cred ca in România înca purtam undeva in ceafa un model nefericit de dinainte de 89 si nu ne putem dezbara de el. Este sotia presedintelui, e normal sa-l insotesca peste tot, dar daca ne uitam ce s-a intamplat referitor la domnia sa, mandatul domnului Iohnnis, reactia din spre public n-a fost intotdeauna favorabila. (…) Poate ca tine de mentalul nostru, cred ca trebuie sa rezolvam prin educatie. Daca vrem schimbarea de mentalitate trebuie sa se produca niste mutații cu o anumita cinetică, acea cinetica care sa nu devina un derapaj”.
În aceeași emisiune, Lavinia Șandru a dat exemplul președintelui actual al Argentinei, Cristina Kirchner, soția fostului președinte al acestei țări, o figură apreciată de opinia publică, și a soției lui Bill Clinton, Hillary Clinton care candidează în prezent pentru prima poziție în stat, în SUA.

Un presedinte ar trebui sa fie caracterizat prin modestie. De ce nu ia exemplul Angelei Merkel care locuieste intr-un apartament si nu il scoate in evidenta pe sotul ei? Ciolanisii astia sunt neamuri proaste; nu au pic de rusine.