Alina Bica (fostul procuror-şef al DIICOT) trage un puternic semnal de alarmă. Ce spune despre soarta Marianei Rarinca, în cazul căreia DNA a obţinut rejudecarea procesului privind presupusul şantaj la adresa preşedintelui ICCJ, Livia Stanciu.
Prezentă, joi, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca să conteste măsura controlului judiciar care i-a fost impusă, Bica a compătimit-o pe Rarinca, apreciind că „numai într-o ţară din Lumea a Treia se poate întâmpla aşa ceva”.
„Mai sper să nu am soarta lui Rarinca. Doamnei Rarinca, cu tot respectul”, a spus fosta şefă a DIICOT, opinând că demersul DNA în acest caz este „abominabil”.
„Ţine de Burundi. Cred că numai într-o ţară din Lumea a Treia se poate întâmpla aşa ceva. Am citit rechizitoriul, am opinia avizată, zic eu. Îmi pare atât de rău de doamna aceea…” a compătimit-o Bica.
Întrebată dacă este dispusă să o apere pe Mariana Rarinca, Alina Bica a răspuns: „Are cine s-o apere – n-are nevoie de mine. Problema este de drept şi cât de stabil te simţi într-o anumită ţară”.
