Skip to content
Politică

Ecaterina Andronescu, în lacrimi după lovitura primită de la DNA. Care este speranța fostului ministru

Foştii miniştri,  Ecaterina Andronescu și Alexandru Athanasiu, s-au prezentat, joi, la Înalta Curte, unde urma să se judece o solicitare a DNA de reîncepere a urmăririi penale în cazul celor doi. Dosarul vizează infracţiuni de abuz în serviciu şi achiziţii publice făcute în timpul mandatelor de ministru al Educaţiei.

Citește și: UPDATE Instanța Supremă a amânat decizia pentru 8 septembrie/ DNA cere urmărirea penală pentru doi foști miniștri ai Educației

În cadrul unei emisiuni televizate la postul Antena 3, Ecaterina Andronescu a reacționat extrem de emotiv, joi seară, declarând că i se pare de neacceptat să fie pusă în această situație.

„Toata viata mea in sfera activității publice in care am fost, am muncit corect, cinstit, sa las ceva in urma pentru sistemul de invatamant. Asta a fost motivatia mea de a intra in sfera publica. Mi se pare acum ca sa trec printr-o asmenea situatie este de neacceptat.  Pot sa trec pentru ca nu mi-e teama. Niciodata n-am pretins de la nimeni nimic. Prin urmare, nu poate nimeni .. „, a afirmat, în lacrimi, Ecaterina Andronescu.

 

În același timp, Ecaterina Andronescu mai are o speranță: „Cred ca cei care sunt chemati sa judece pot judeca cu dreapta masura, am aceasta speranta”. 

Referitor la programul de cumparare de calculatoare, fostul ministru s-a aparat: „N-a insemnat cumpararea unor calculatoare care au ajuns in scoli, a insemnat…formarea profesorilor, a insemnat intr-adevar o etapa in modernizarea sistemului de invatamant.”

La sfârșitul emisiunii, moderatorul și-a cerut scuze pentru că a pus-o în această situație pe Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *