Andrei Hrebenciuc, fiul fostului deputat Viorel Hrebenciuc primește o lovitură grea.
Astfel, Andrei Hrebenciuc este cercetat penal în Lichtenstein, urmând ca el să fie audiat în cadrul unei comisii rogatorii, potrivit agerpres.ro.
Astfel, autoritățile din Lichtenstein au formulat o cerere de comisie rogatorie, pentru a primi informații de la autoritățile din România în legătură cu un dosar penal pe care l-au deschis pe numele lui Andrei Hrebenciuc.
Cererea de comisie rogatorie a fost adresată Curții Supreme, însă această instanță a decis că nu are competența în acest caz, astfel încât solicitarea a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
„Suntem surprinși de această cerere. Andrei Hrebenciuc nu știe să fie cercetat în Lichtenstein”, a declarat în sala de judecată avocatul lui Andrei Hrebenciuc.
