Skip to content
Politică

PNL intră prin alunecare la Ponta şi Plumb. Solicitarea privind salariile

PNL intră prin alunecare la premierul Victor Ponta şi la Rovana Plumb, ministrul Muncii. Solicitarea liberalilor în legătură cu salariile.

Liga Aleşilor Locali (LAL) ai PNL a adoptat, sâmbătă, la Poiana Braşov, o rezoluţie prin care liberalii îşi exprimă susţinerea pentru „o lege a salarizării unitare bazată pe profesionalism și echitate, și nu pe calcule meschine electorale”.

„Legea salarizării unitare nu este un instrument electoral, așa cum încearcă PSD să îl folosească, nu este un secret care trebuie bine păzit și picurat, «pe surse», din ședințele PSD ci este o necesitate, un proiect care trebuie amplu dezbătut, cu realism și cu cifrele adevărate pe masă. Fiecărui angajat din sectorul bugetar trebuie să-i fie cunoscută perspectiva, care sunt criteriile după care este evaluat, care este nivelul de salarizare aferent fiecărei trepte. Odată adoptată această lege trebuie să avem certitudinea că va fi pusă în aplicare, în calendarul stabilit și că este corelată cu starea reală a economiei naționale”, cer peneliştii.

În acest context, liberalii vor:

  • „desecretizarea” și publicarea integrală a proiectului legii salarizării unitare, pentru a fi cunoscută și dezbătută;
  • deschiderea unei ample consultări publice între Guvern-sindicate-partide politice în ceea ce privește proiectul de lege al salarizării unitare astfel încât acesta să întrunească un consens larg în societate;
  • prezentarea calculelor privind impactul bugetar al acestuia, pe ani și prezentarea surselor bugetare;
  • respectarea obiectivului principal al legii salarizării unitare prin reducerea diferențelor de salarizare între cel mai mic și cel mai mare salariu;
  • simplificarea sistemului de salarizare a bugetarilor prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare care să asigure echitate și predictibilitate;
  • stimularea tinerilor competenți pentru a intra și rămâne în rândul personalului bugetar prin oferirea unor salarii de încadrare motivante și a unor modalități de promovare flexibile;
  • acordarea măririlor salariale în mod proporțional către toate categoriile de bugetari pentru a nu mări diferențele între acestea. Parlamentarii PNL vor vota pentru respingerea Ordonanței care mărește salariile demnitarilor și ale aparatului de lucru al Guvernului.

PNL-iştii au adoptat această rezoluţie, având în vedere promisiunile lui Ponta şi Plumb pentru aplicarea unei legi a salarizării unitare și a unor creșteri salariale de 70% pentru personalul bugetar începând cu 2016 şi luând în considerare majorările salariale aprobate pentru personalul din sistemul sanitar (precum și solicitările din partea celorlalte categorii de bugetari).

Totodată, liberalii precizează că au analizat situația diferențelor de salarizare dintre diferitele clase de bugetare şi au recunoscut faptul că nu poate fi stabilită o ierarhie între diferitele categorii socio-profesionale și că salarizarea nu trebuie utilizată ca metodă de stimulare electorală.

În acelaşi timp, oamenii Alinei Gorghiu şi ai lui Vasile Blaga reclamă „lipsa unor consultări transparente din partea Guvernului cu sindicatele, cu societatea civilă și cu partidele politice în ceea ce privește noul proiect de lege pentru reglementarea salarizării unitare”.

De asemenea, ei aduc în discuţie „proiectul neoficial al noii legi a salarizării care aduce raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu la 1 la 18, stabilește salarii de bază în locul coeficienților de ierarhizare din legea din 2010 și crește anvelopa salarială cu aproape 3 miliarde de euro anual, conform estimărilor analiștilor economici”.

Nu în ultimul rând, politicienii din noul PNL atrag atenţia că, prin acordul politic pentru adoptarea Codului Fiscal, a fost stipulată menținerea deficitului bugetar sub 2% din PIB conform angajamentelor privind obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *