Cine se încălzeşte ca să preia conducerea Televiziunii Române (TVR). Care sunt numele vehiculate în acest sens.
Surse apropiate situaţiei au declarat, miercuri, pentru PSnews.ro, că, deocamdată, conducerea interimară va fi asigurată de Irina Radu, directorul de programe al televiziunii publice. Ea va fi audiată în comisiile reunite de Cultură ale Parlamentului.
Alt nume vehiculat pentru funcţia de preşedinte-director general al TVR este cel al lui Bogdan Stanoevici, fost ministru pentru Românii de Pretutindeni în guvernul Victor Ponta şi, în prezent, secretar de stat în Ministerul Culturii.
În urmă cu puţin timp, raportul de activitate al SRTv pe 2014 a primit 115 voturi pentru şi 222 voturi împotrivă în plenul reunit al Parlamentului, ceea ce atrage demiterea preşedintelui-director general Stelian Tănase.
