Skip to content
Politică

Oprea, despre siguranţa naţională: ,,Nu avem o presiune migraționistă în România”

Vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat sâmbătă, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că nu avem o presiune migraționistă în România.
Noi am luat toate măsurile să asigurăm siguranța națională a României. Nu avem o presiune migraționistă în România. Avem șase centre unde putem primi migranți, am făcut și două tabere în zona Timișoarei, și, din datele pe care le avem, putem asigura securitatea națională a României fără probleme. Luăm toate măsurile în dinamică, când situația o va impune. Important este că gestionăm cu toate instituțiile de resort securitatea națională a României”, a spus Oprea, citat de agerpres.ro.

Întrebat dacă se va crea o tabără la Mangalia, pentru migranții sosiți pe Marea Neagră, Oprea a răspuns: „E posibil orice, oriunde în România, dacă situația o va impune„.

Vicepremierul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, s-a aflat sâmbătă la Galați, unde a participat, în calitatea sa de lider al UNPR, la Reuniunea Organizațiilor UNPR din Regiunea Sud-Est.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *