Skip to content
Politică

FOTO Iohannis, dezvăluiri despre discuțiile cu vicepreședintele SUA, Joe Biden

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni, la Washington, cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, unde au vorbit despre modalități de consolidare a parteneriatului strategic, șeful statului dând asigurări că România este un partener de încredere.

Potrivit unei declarații de  presă a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în urma întrevederii cu Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, postată pe pagina Administrației Prezidențiale, Iohannis a apreciat întălnirea ca „foarte bună, foarte caldă”. Discuțiile s-au axat pe Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cu componenta sa politică, militară, dar și economică, parte asupra căreia se va mai lucra. Președintele Iohannis a exprimat și faptul că Joe Bide, vicepreședintele SUA și-a arătat mulțumirea față de combaterea corupției din România.

Discuțiile s-au mai purtat și pe teme de securitate, precum baza de la Deveslui, dar și asupra crizei imigranților.

De asemenea, președintele l-a invitat de vicepreședintele SUA la București, la mini-summitul regional din 4 noiembrie, care îi va reuni pe șefii de stat și de guvern din Europa Centrală și de Est.

Întrevederea vine după ce şeful statului a ţinut un discurs în faţa Adunării generale a ONU şi a atras atenţia că Europa riscă să se confrunte cu valuri din ce în ce mai mari de imigranţi. Tot luni, președintele participă împreună cu soția sa, Carmen, la recepția tradițională oferită de președintele american Barack Obama.

Klaus Iohannis intrevedere cu Joe Biden www.presidency.ro

Klaus Iohannis intrevedere cu Joe Biden www.presidency.ro
Klaus Iohannis, intalnire cu Joe Biden www.presidency.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *