Fostul director al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader, arestat într-un dosar de șantaj și alte fapte de corupție și martor în dosarul Apa Nova, a fost plasat în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova.
Magistrații de la Tribunalul Prahova au admis, joi, propunerea procurorilor DNA Ploiești și au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a lui Cristinel Toader, aflat în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, potrivit romaniatv.net.
Decizia nu este definitivă.
Cristinel Toader a fost reținut în data de 4 august și ulterior arestat preventiv, el fiind acuzat de șantaj (4 fapte), folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (3 fapte) și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (12 acte materiale).
