Într-un articol de pe blogul personal, jurnalistul Cătălin Tolontan ia în discuție recentele descinderi ale DNA la Ministerul de Finanțe într-un dosar privitor la contractele Loteriei Române. Este vorba de contractul Loteriei încheiat cu grecii de la Intralot.
Potrivit lui Tolontan, presa a avut un cuvânt de spus în acest dosar, dezvăluind faptul că „în Loteria 1 procurorii au inserat articole din ziare ca probe ale contextului afacerilor dintre cei doi”, atragând atenția asupra importanței conștientizării și semnalării nepărtinitoare și obiective a unor astfel de subiecte/anchete/investigații în presă.
Jurnalistul amendează faptul că Serviciile și Parchetul au eludat de multe ori, au trecut peste anumite dosare la ordinele primite „de sus”: „Nici în cea mai proastă dispoziție a sa, „Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop”, presa română n-a închis ochii așa cum au făcut Serviciile și Parchetul! Nu sîntem nici deștepți, nici infailibili. Dar așa cum ne-am priceput, cu erorile și subiectivitățile noastre, cărînd în spate toți agenții acoperiți pe care ni i-ați infiltrat în redacții, am documentat o groază de abuzuri pe care voi le-ați ignorat.”
Astfel, este vorba de dosare a căror finalizare a a fost amânată nu ani de zile sau cât timp s-au desfășurat anchetele, ci generații, explică Tolontan. Jurnalistul amintește acest climat al marii corupții din România care este amendat de presă, de jurnaliștii care de cele mai multe ori nu ezită să-și asume riscuri, să pună urechea „pe șina de tren a opiniei publice”, în ciuda marilor încercări (în speță financiare) prin care trece mass-media românească astăzi.
Redăm mai jos articolul complet al lui Cătălin Tolontan:
„EXASPERARE
Cîteva cuvinte despre întîrzierea de decenii a serviciilor și a procurorilor de a prelua informații din presă
DNA a poposit la Loteria Română.
Dacă e adevărat ce scrie România liberă, iar Ondine Gherguț are reputația unei jurnaliste cu surse impecabile în justiție, una dintre temele cercetate este contractul încheiat între Loterie și grecii de la Intralot.
Povestea acestui contract, veche de aproape 15 ani, este un abuz de la cap la coadă împotriva contribuabilului român. A fost cu adevărat cea mai grea investigație de presă la care am lucrat vreodată, la începutul anilor 2000, pe cînd eram la ProSport.
Mă gîndesc că ceva asemănător pot spune și cei de la România liberă, Evenimentul zilei și Cotidianul, că mai multe ziare au contribuit la împingerea subiectului pe agenda publică. George Lăcătuș a reușit chiar performanța să anticipeze cu ani buni în Cotidianul ceea ce se va dovedi a fi esența Dosarului Loteria 1.
De la Loterie, atît Intralot, cît și alte firme au cîștigat sute de milioane de euro în ultimii 15 ani. De zeci de ori am scris despre tulburele hîrtii prin care Intralot lua parte din cifra de afaceri a Loteriei pentru că a informatizat compania.
A fost un contract exemplar prin pagubele produse. Și e rușinos că a fost nevoie de 15 ani pentru ca investigaţiile procurorilor să treacă dincolo de afacerea punctuală Copos – Cristea. Ne e penibil să ne lăudăm singuri, dar adevărul e că în Loteria 1 procurorii au inserat articole din ziare ca probe ale contextului afacerilor dintre cei doi. Le găsiți în dosar dacă nu credeți! Așa puteau face și în celelalte cazuri, însă nu s-a vrut.
În combinații erau băgați pînă la gît atît Sokratis Kokkalis, patronul lui Intracom și vechi client al afacerilor cu România lui Ceaușescu, cît și tot soiul de grei din serviciile și ministerele de la București. Cînd se bășică SRI sau DNA că de ce sîntem suspicioși, uite un motiv în plus! Jumătate din timpul unei generații a fost înghițit de complicitatea voastră. În cazul acesta, 15 ani de tăcere. În altele, 25 de ani! Exasperați, unii dintre oamenii care au vorbit cu noi au ales să se care în străinătate. Dacă vreți să știți ce simt, citiți-i!
Și nu e vorba că n-ați fi știut, pentru că informații aveați și în interior, atît de multe că v-ați umilit și cenzurat profesional pînă și propriii oameni, destui dintre ei făcîndu-și onest datoria.
Dar, ca instituții, Serviciile secrete și Parchetele au acumulat o imensă datorie.
Nici în cea mai proastă dispoziție a sa, „Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop”, presa română n-a închis ochii așa cum au făcut Serviciile și Parchetul! Nu sîntem nici deștepți, nici infailibili. Dar așa cum ne-am priceput, cu erorile și subiectivitățile noastre, cărînd în spate toți agenții acoperiți pe care ni i-ați infiltrat în redacții, am documentat o groază de abuzuri pe care voi le-ați ignorat.
Nu discutăm aici de întîrzieri de un an, doi. Acestea sînt normale, că ziariștii scriu, iar procurorii trimit oameni în instanță, e cu totul altă responsabilitate, care cere timp, răbdare, probe. Discutăm nu de ani, ci de generații!
Și, indicăm pagubele, nu e vorba, după o expresie a lui John le Carre, doar că „acești oameni au furat resursele statului în momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ele”. Ei n-au furat banii și i-au cheltuit în Elveția, dispărînd din viața publică, ci au continuat să-i învîrtă aici.
Au poluat destine și au deformat mediul economic. Și-au cumpărat putere de decizie. Au avut slujitori în instituțiile statului și, desigur, în presă.
Niciodată, media din România n-a trecut printr-un moment atît de greu. Mari firme de difuzare au intrat în insolvență. Vor urma și altele.
Dar putem fi mîndri de ceva. Pe noi nimeni nu ne-a chemat la Washington ca să ne trezească, explicîndu-ne cum a ajuns corupția un fenomen care erodează încrederea cetățenilor în guverne, în justiție, în democrație și, în ultimă instanță, în orice formă de autoritate.
N-am fost inspirați, ci doar atenți. Am știut dintotdeauna care sînt costurile corupției pentru că am ținut urechea pe șina de tren a opiniei publice. Că ne va călca sau nu trenul, asta e. Dar ne-am făcut treaba.”, conchide jurnalistul.
