UPDATE 14:08
Ministerul Sănătăţii a revenit cu o erată, precizând, vineri, pentru PSnews.ro, că instituţia tutelară asupra arestului preventiv este Ministerul Afacerilor Interne, nu cel al Justiţiei.
–––––––
Sorin Oprescu (primarul suspendat al Capitalei) este purtat din uşă în uşă. Ce au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, vineri, la solicitarea PSnews.ro.
CITIŢI ŞI: Avocații lui Sorin Oprescu sesizează Ministerul Sănătății pentru condițiile din arest
Amintim că, tot vineri, edilul general suspendat a sesizat ministerul, plângându-se de condiţiile din arest. Mai precis, politicianul reclamă lipsa personalului medical de specialitate.
Instituţia ne-a precizat, vineri, că, momentan, nu a primit plângerea lui Sorin Oprescu, dar că, în orice caz, nu este de competenţa Ministerului Sănătăţii să verifice situaţia spitalelor penitenciare. Astfel, ministerul va trimite solicitarea lui Oprescu către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), care are atribuţii directe în acest domeniu.
„Cererea încă nu a ajuns la noi, la Registratură – trebuie să ajungă astăzi (vineri – n.r.). Din ce am înţeles noi, este vorba despre o plângere la adresa doctoriţei din cadrul sistemului penitenciar de spitale.
Precizăm că spitalele penitenciare nu se află în subordinea noastră – noi nu avem pârghii directe de control. Deci nu este vorba despre vreo plângere care se referă la cele două instituţii din subordinea noastră care au avut legătură cu cazul – respectiv Spitalul Universitar din Bucureşti şi, acum, Institutul Oncologic Bucureşti. Aceste două instituţii au respectat toate procedurile.
Deci noi, când vom primi respectiva hârtie, cel mai probabil o vom trimite mai departe, către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care are în subordine spitalele din sistemul penitenciar. La fel am face cu orice cerere despre modul în care se acordă îngrijiri medicale în acele unităţi spitaliceşti.
Noi, deocamdată, aşteptăm hârtia şi vom vedea, împreună cu departamentul nostru juridic, ce paşi vom face mai departe. Dar repetăm: noi nu avem pârghii directe de a acţiona. În acest domeniu, plângerea trebuia adresată ANP, fie Avocatului Poporului, fie Ministerului Justiţiei, care este instituţia tutelară asupra spitalelor penitenciare. Aşadar, în niciun caz la noi, la Ministerul Sănătăţii. Dar probabil că avocaţii o vor trimite către mai multe părţi, iar pe noi ne-au vizat ca instituţie din domeniul general al sănătăţii. Însă noi pârghii directe ca să mergem să verificăm acolo chiar nu avem, conform legii”, au iterat oficialii de la Sănătate.
