Skip to content
Politică

Antena 3, amendată pentru injuriile aduse de Mihai Gâdea lui Traian Băsescu

Consiliul Național al Audiovizualului a amendat postul de televiziune Antena 3 cu 20.000 de lei (adică 4.500 de euro) pentru limbajul injurios folosit de jurnalistul Mihai Gâdea la adresa fostului președinte a României Traian Băsescu în trei ediţii ale emisiunii pe care o moderează, „Sinteza Zilei”,  şi pentru neacordarea dreptului la replică solicitat de primarul din Odorheiul Secuiesc, informează reportervirtual.ro.

Astfel, CNA a decis, marţi, cu şase voturi „pentru” şi trei „împotrivă” amendarea postului de televiziune Antena 3 pentru injuriile aduse de Mihai Gâdea, fostului preşedinte al României Traian Băsescu, în ediţiile din 17, 22 şi 23 septembrie.

Jurnalistul Mihai Gâdea a spus despre Traian Băsescu că „cel care a fost preşedintele României în toată această perioadă a fost cel mai mare impostor! O jigodie, o lepră! Îi turna pe toţi! Mai ales, arată caracterul lui oribil”.

Nu am fost o susţinătoare a lui Traian Băsescu. Nu l-am votat. Dar să vorbeşti aşa despre un om, indiferent cine ar fi, nu este posibil”, a spus membrul CNA Dorina Rusu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *