Deputatul Sebastian Ghiţă nu lasă fără răspuns ultimul atac al fostului preşedinte Traian Băsescu la adresa lui, răspunzându-i acestuia cu un aer plictisit: „Suntem din lumi diferite”.
Parlamentarul a vorbit, miercuri, pentru PSnews.ro, despre recentele critici pe care i le-au adus Băsescu şi sociologul Alin Teodorescu (fondatorul IMAS şi şeful cancelariei premierului Adrian Năstase), despre scrutinul din PSD, câştigat de Liviu Dragnea, precum şi despre relaţia acestuia cu fostul preşedinte Ion Iliescu.
„Nu vreau să comentez golăniile lui Traian Băsescu. Şi cuvintele, şi ceea ce gândeşte şi ne prezintă Traian Băsescu, şi cuvintele, şi ceea ce gândeşte şi ne prezintă sociologul Teodorescu sunt gânduri şi cuvinte din altă generaţie. Oamenii ăştia au 67 de ani şi eu am 37. Suntem din lumi diferite – nu cred că ei mai înţeleg foarte bine tot ce se întâmplă, aşa că, fiind nişte oameni mai în vârstă, îmi permit să fiu politicos şi să nu le răspund”, ne-a spus Sebastian Ghiţă.
Amintim că, miercuri, la sediul PMP, Băsescu a declarat, râzând, că nu exclude varianta ca şi „turnătorul pe stil nou Sebastian Ghiţă” să se înscrie în Partidul Mişcarea Populară.
Anterior, marţi seară, în studioul Digi 24, Teodorescu apreciase că prim-ministrul Victor Ponta „a ieşit din politica mare”.
„S-a scos singur. A intrat într-un cerc şi a ignorat profund partidul care l-a dus în funcţia de prim-ministru. Aproape un an de zile nu a mai fost nicio şedinţă a biroului permanent, se făceau în grupul Ghiţă-Sârbu, ca să spun aşa. În partid erau câteva linii, linia Viorel Hrebenciuc. Acum toată linia Viorel Hrebenciuc este la Ghiţă, care a zis că îşi dă demisia din partid, dar nu şi-a dat-o. Are o linie foarte activă în partid. Şi, cu România, cu mafioţi şi cu finanţaţi din contracte de stat, nu faci politică”, comentase sociologul, opinând că „linia” dată de Ilie Sârbu în PSD i-a fost „predată” lui Sebastian Ghiţă, odată cu plecarea socrului lui Ponta la Curtea de Conturi.
Pe de altă parte, Ghiţă a evitat să ne precizeze ce va face în anul electoral 2016: dacă va mai candida sau nu pentru un fotoliu în Legislativ şi, dacă da, din partea cărui partid.
„Haideţi să trăim până la anul! Nu vreţi?” a fost reacţia lui Sebastian Ghiţă pe acest subiect.
Nu în ultimul rând, deputatul de Prahova a evitat să comenteze recentele atitudini ale lui Ion Iliescu, care, deşi a criticat sistemul de vot pentru alegerea lui Liviu Dragnea la şefia PSD, a anunţat că l-a susţinut pe acesta.
„Eu nu mai sunt membru PSD, aşa că o să-mi permit să nu mă pronunţ asupra alegerilor din partid. Ştiţi părerea mea şi despre Ion Iliescu, şi despre Băsescu, şi despre Alin Teodorescu. Sunt oameni din altă generaţie, din alte vremuri şi nu văd de ce trebuie să ne mai marcheze viaţa şi de ce trebuie să ne mai batem capul cu ce spun şi ce fac oamenii ăştia”, a încheiat Ghiţă.
