Skip to content
Politică

„Jocul de glezne” Ponta-Iohannis continuă. Ce îi amintește președintele premierului

Președintele Klaus Iohannis a adus prin consilierul său, Sebastian Huluban o serie de clarificări către Victor Ponta în privința atribuțiilor constituționale ale premierului, in contextul în care l-a admonestat duminică pe premier pentru faptul că a vorbit fără a avea mandat despre poziția oficială a României privind criza imigranților.

Prezent marți seară, în platoul Antena 3, în emisiunea „100 de minute”, senatorul PSD Șerban Nicolae, membru în comisia juridică a Senatului a vorbit despre recentele tensiuni apărute în relația dintre premier și președinte și a exprimat că speră în normalizarea acestei relații: „Eu astept de la presedintele României si primul ministru o alta atitudine. Un respect reciproc. Am asa retinere cand aue de colaborarea institutionala. Atributiile sunt constitutionale (…). N-ati auzit pe vremea presedintelui Emil Constantienscu si a lui Ion Iliescu consilierii prezidentiali atat de prezenti in dezbaterile politice. (…) Chiar daca au fost adversari n campania electorala, dialogul asta nu treb sa fie unul neaparat anuntat, care sa constitutie o stire de presa. Sunt tot soiul de situatii operative unde nu trebuie sa faci un eveniment. (…)Trebuie sa respecti atributiile constitutionale.”, a conchis Nicolae.

Amintim că premierul Victor Ponta a declarat zilele trecute, cu ocazia discuțiilor avute, duminică, la întâlnirea cu omologii săi din Serbia și Bulgaria, că nu avea de ce să ceară mandat de la preşedintele Klaus Iohannis pentru poziţia comună cu premierul sârb şi bulgar referitoare la închiderea frontierelor, în situaţia în care Germania şi Austria le închid pe ale lor.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la Arad, referitor la afirmaţiile premierului Victor Ponta privind o poziţie comună a României, Bulgariei şi Serbiei în cazul închiderii frontierelor, că prim-ministul nu l-a consultat, nu a avut mandat să angajeze România şi s-a „plimbat până la Sofia“, fapt care a născut o serie de declarații ironice intre cei doi reprezentanți ai statului român.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *