Canada, alături de români în momentele grele. Manifestaţie de solidaritate la Montreal
Mai mulţi locuitori din Montreal şi-au anunţat prezenţa pentru luni seară la o întâlnire în Place de la Roumanie, din centrul oraşului canadian, în semn de solidaritate cu victimele incendiului din clubul Colectiv din Bucureşti, în care şi-au pierdut viaţa 31 de persoane.
Cele peste 20 de persoane care şi-au anunţat, pe o pagină special creată pe Facebook, prezenţa la întâlnire vor aprinde o lumânare şi se vor reculege
Mai multe campanii de strângere de fonduri au fost iniţiate pentru a ajuta financiar victimele incendiului, informează Jurnalul Național.
