Sâmbătă au venit vești triste de la medici despre răniții din club Colectiv. Bilanţul victimelor tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 39 de morţi, iar inima câtorva dintre aceștia a cedat în timp ce au fost transportați către clinicle din străinătate specializate în tratarea arsurilor.
Președintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, o reacție emoționantă la aflarea acestor vești, și a transmis prin intermediul paginii sale de Facebook, un mesaj:
„Sunt cu gândul și cu sufletul alături de familiile îndoliate, care au primit astăzi vestea tragică a dispariției celor dragi, aflați în suferință în spitale. Dumnezeu să-i odihnească!”, a scris președintele.
