UPDATE 22.30
Statele Unite cred că Rusia a finalizat retragerea din jurul Kievului și că își reface și își realimentează trupele în vederea unei preconizate redesfășurări în Ucraina, a declarat miercuri un înalt oficial american din domeniul apărării, citat de Reuters.
În weekend, Ucraina a declarat că forțele sale au recucerit toate zonele din jurul Kievului, revendicând controlul complet al regiunii capitalei pentru prima dată de când Rusia a lansat invazia
UPDATE 21.00
Administraţia Vladimir Putin a avertizat, miercuri seară, că decizia Franţei de a expulza zeci de diplomaţi ruşi riscă să conducă la întreruperea relaţiilor diplomatice, însă a salutat eforturile pentru pace ale preşedintelui Emmanuel Macron, criticând atitudinea Statelor Unite. „Există riscul potenţial de întrerupere a relaţiilor diplomatice. Expulzarea diplomaţilor este o decizie care închide posibilităţile discuţiilor diplomatice”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de postul de televiziune LCI şi de cotidianul Le Monde.
Oficialul de la Moscova a salutat însă eforturile diplomatice ale preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. „Eforturile preşedintelui Macron sunt foarte apreciate, apreciem dialogul permanent cu preşedintele Vladimir Putin. Există puţine ţări care îşi pot permite să facă acelaşi lucru. Preşedintele american, Joseph Biden, este puţin diferit, el a ales calea atacurilor personale, ceea ce limitează posibilităţile de dialog”, a subliniat Dmitri Peskov.
UPDATE 20.00
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o întrevedere cu membri ai Cabinetului de miniștri și reprezentanți ai Oficiului șefului statului cu privire la execuția bugetului de stat pentru anul în curs și impunerea unui embargo asupra comerțului cu Rusia.
Liderul Kievului a cerut guvernului să oficializeze încetarea comerțului dintre Ucraina și Rusia. De fapt, operațiunile de import și export cu statul agresor s-au oprit complet odată cu izbucnirea războiului.
UPDATE 19.00
Ucrainenii au fost îmbrăcați în uniforme militare și forțați să participe la videoclipuri de propagandă. Anunțul a fost făcut de comisarul Radei Supreme pentru drepturile omului, Liudmila Denisova.
Ocupanții ruși răpesc civili ucraineni pentru a-i prezenta mai târziu drept „prizonieri de război”. „Există dovezi că, în timp ce se retrăgeau din regiunea Kiev, trupele ruse au răpit civili ucraineni, care sunt acum prezentați în mass-media rusă drept ‘prizonieri’.
UPDATE 18.00
O navă de marfă, cu echipaj civil, aflată sub pavilion dominican, a fost „complet distrusă” înainte de a se scufunda miercuri în portul ucrainean Mariupol. Nava a fost lovită „intenționat” de două obuze de rachetă în timp ce era acostată în port. „Echipajul a raportat bombardamente și lovituri repetate de rachete, provocând un incendiu în sala mașinilor”, potrivit oficialilor maritimi din Republica Dominicană.
Oficialii au avertizat că luptele grele și bombardamentele intense din partea forțelor armate ruse sunt încă în desfășurare în zona portului. „Bombarderea fără discernământ a unei nave comerciale cu un echipaj civil care nu are unde să caute refugiu este cel mai mare act de lașitate. Este un act de război împotriva întregii umanități și a drepturilor fundamentale ale omului”, au spus oficialii citați.
UPDATE 16.11
Federația Rusă folosește „foametea” ca armă în Ucraina, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, miercuri, în fața parlamentului irlandez, unde a reliefat impactul pe care îl are blocada rusească asupra exporturilor.
„Ucraina este una dintre principalele țări furnizoare de alimente în lume… Nu este vorba doar despre deficit și despre amenințarea foametei, foamete pentru mai bine de zeci de țări. Asia și Africa. Însă cu atât mai mult pentru că va fi o penurie de alimente și prețurile vor crește”, a continuat președintele Ucrainei.
Volodimir Zelenski spune că Mariupol, oraș asediat din sudul Ucrainei, este „cel mai rău” exemplu al crizei, context în care a evidențiat situația dificilă cu care se confruntă cei 500.000 de locuitori ai orașului.
„Au blocat accesul la pământuri, la mare. Blochează transportul umanitar. Nu lasă să treacă nimic, nici apă, nici medicamente. În timp ce ningea, oamenii topeau zăpada ca să obțină apă. Acum nici măcar asta nu mai au”, a mai spus președintele Zelenski.
UPDATE 11:15
Un depozit de petrol din Dnipro, în estul Ucranei, a fost bombardat şi distrus de către armata rusă în noaptea de marţi spre miercuri, un atac fără victime, anunţă miercuri autorităţile locale, relatează AFP.
”A fost o noapte dificilă. Inamicul a atacat aerian şi a atins un depozit de petrol şi o fabrică. Depozitul a fost distrus (…), iar un incendiu puternic a devastat fabrica”, anunţă într-o postare pe Telegram guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk Valentin Reznicenko.
”Din fericire, nu există răniţi”, precizează el.
După o vreme, ”incendiul a fost stins de către pompieri”, care ”au luptat timp de peste opt ore” împotriva flăcărilor, anunţă el.
Bombardamentul armatei ruse a avut loc ”marţi seara târziu”, la Novomoskovsk, la 25 de kilometri nord-est de Dnipro, precizează preşedintele Consiliului Regional Dnipropetrovsk Mîkola Lukaciuk.
”Inamicul vizează cu cinism ţinte civile”, deplânge oficialul, care subliniază că ”în acest loc nu există militari” ucraineni.
Dnipro, un oraş industrial cu un milion de locuitori, este traversat de Nipru, un fluviu care desparte estul Ucrainei de restul ţării.
UPDATE, ORA 08.47
Armata ucraineană a anunţat că opt rachete de croazieră ruseşti au fost distruse într-o singură zi, informează Kiev Independent.
Forţele aeriene ucrainene au declarat pe 5 aprilie că, în încercarea de a evita zonele de apărare aeriană ale Ucrainei, forţele ruse au lansat în schimb rachete din Belarus, informează news.ro.
UPDATE, ORA 08.00
Aproximativ 400 de locuitori din Hostomel, regiunea Kiev, sunt daţi dispăruţi, a declarat şeful administraţiei militare locale, Taras Dumenko.
El a spus că autorităţile inspectează în prezent subsolurile din zonă, conform Kyiv Independent.
Potrivit acestuia, multe persoane din Hostomel au fost găsite la Bucea, semn că forţele ruse mută oameni.
Dumenko crede că trupele ruse sunt mai atente la acoperirea urmelor după ce se îndepărtează de linia frontului,
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
ȘTIREA INIȚIALĂ
Primarul oraşului Bucea a declarat pentru BBC că aproximativ 320 de civili au fost ucişi împuşcaţi de trupele ruse în timpul ocupării oraşului.
Anatoli Fedoruk a spus că a asistat personal la execuţiile mai multor persoane de către forţele Moscovei.
„Am văzut mai multe episoade”, a spus Fedoruk. „Au fost trei maşini cu civili care încercau să se evacueze spre Kiev şi s-a tras asupra lor cu brutalitate. Era o femeie însărcinată al cărei soţ ţipa cerând să nu o împuşte, dar au împuşcat-o cu brutalitate”.
Fedoruk a mai susţinut că forţele ruse au vânat politicieni locali în timpul ocupaţiei lor.
El i-a cerut ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a negat acuzaţiile de crime de război comise de trupele Moscovei, „să vină în oraşul Bucea şi să vadă trupurile morţilor şi să privească în ochi familiile, mamele, soţii, copiii care au rămas orfani”, informează news.ro.
