Skip to content
Politică

A murit un fost preşedinte al Portugaliei

ScubaDivingFanClub.com

A murit un fost preşedinte al Portugaliei care a contribuit la înlăturarea dictaturii de după regimul condus de către António de Oliveira Salazar (cel care condusese Guvernul de la Lisabona între 1932 şi 1968).

Este vorba despre socialistul Mario Soares, care a încetat din viață la vârsta de 92 de ani, informează sâmbătă AFP, care îl citează pe Jose Barata, purtătorul de cuvânt al spitalului din Lisabona în care fostul șef al statului se afla internat din 13 decembrie 2016, conform Agerpres.

Soares a ajutat la integrarea europeană a Portugaliei şi a rămas prezent pe scena politică portugheză timp de peste patruzeci de ani.

Acelaşi Mario Soares a întemeiat Partidul Socialist din Portugalia, a deținut de două ori funcția de premier, a fost președinte al Republicii în perioada 1986-1996 și deputat european.

Foarte activ până la o vârstă înaintată, Soares a atacat vehement măsurile de austeritate puse în aplicare de fostul guvern de centru-dreapta, în pachetul de asistență financiară acordat țării de UE și FMI în perioada 2011-2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *