Skip to content
Politică

A picat rețeaua de citostatice a lui Vlad Voiculescu! Site-ul care semnala lipsa medicamentelor esențiale oferă trucuri de social media și amenajări interioare

Inquam Photos / Octav Ganea

Vlad Voiculescu a ajuns ministru și idol al mișcării #rezist construindu-și cu grijă imaginea de salvator. Întâi al pacienților canceroși abandonați de sistem, apoi al arșilor de la Colectiv. Până la Colectiv, însă, Voiculescu era cunoscut în spațiul public drept ”creierul” rețelei citostaticelor.

Mai exact, în 2012,  împreună cu Vlad Mixich și mai mulți apropiați, Vlad Voiculescu a conceput o platformă (www.medicamente-lipsa.ro) prin intermediul căreia românii puteau semnala orice discontinuitate sau lipsa unui medicament citostatic.

Cât de utilă era această platformă nu știm exact, pentru că nu există date oficiale care să arate câți pacienți oncologici și-au primit medicamentele în acest mod, dar foarte sigur este că Vlad Voiculescu s-a cățărat pe această imagine de salvator până a ajuns ministru al Sănătății de două ori, în 2016 – în Guvernul Cioloș, și acum – în Cabinetul Cîțu.

Însă, imediat ce a ajuns în vârf, cariera de salvator s-a destrămat și a rămas doar imaginea și PR-ul. Ca dovadă că platforma care l-a propulsat în politică și l-a făcut cunoscut și simpatizat a fost abandonată fără remușcări. La fel și pacienții oncologici, pe care pretindea că-i ajută.

Pe www. medicamente-lipsa.ro, apar astăzi cu totul alte informații, ca de exemplu: „Trucuri pentru publicitate social media prin care poți deveni mai vizibil fără să plătești reclamă” sau „Aplicele si utilitatea lor în amenajarea unei încăperi”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai mult, până și platforma oficială, medicamentelipsa.ms.ro, creată tot de Vlad Voiculescu în 2016, în primul mandat la Ministerul Sănătății, e nefuncțională. Coincidență sau nu, ea a picat tot în timpul mandatului său la MS, în decembrie anul trecut.

Vlad Mixich, unul dintre inițiatorii platformei medicamente-lipsa.ro alături de Vlad Voiculescu în 2012 și membru al rețelei citostaticelor, spune acum că nu-și mai amintește ca site-ul să fi fost creat de Voiculescu, ci de către minister.

”Nu știu, au trecut 9 ani de atunci. Ce știu e că și azi, ca și atunci, când lipsesc anumite medicamente oamenii se auto-organizează, de obicei în jurul unor organizații de pacienți, ca sa facă rost. Site-ul medicamente-lipsa.ro e ceva diferit, e o inițiativă a Ministerului Sănătătii, trebuie să întrebați Ministerul Sănătății”, a declarat Vlad Mixich pentru PS News.

Mixich uită, însă, cum lăuda chiar el platforma lui Voiculescu într-un articol din 2012, când site-ul similar al ministerului nu exista.

”Peste 350 de voluntari români, rezidenți în 16 țări europene, s-au înscris în rețeaua citostaticelor după publicarea acestui articol. Campania declanșată și sprijinită de mii de cititori a provocat reacția primului-ministru al României și a adus suplimentarea bugetului alocat de stat achiziționarii citostaticelor. La zece luni de la publicarea articolului, lista citostaticelor lipsă este în continuare monitorizată de către voluntarii rețelei, care intervin de fiecare data când apar discontinuități”, scria atunci Vlad Mixich.

În România, în fiecare an, 500 de copii sunt diagnosticaţi cu cancer, dintr-un număr de 5000 de cazuri la nivel naţional, iar la nivelul adulţilor se depistează anual 78.000 de noi cazuri oncologice, dintr-un total de 850.000 de pacienţi, conform celui mai recent studiu IMAS. Totodată, în țara noastră se înregistrează constant discontinuități în aprovizionarea cu medicamente, cea mai cunoscută criză din ultimii ani fiind cea de citostatice pentru pacienții oncologici. În ultimii doi ani peste 600 de medicamente au avut discontinuitate pe piața din România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *