Și-a plagiat sau nu prim-ministrul Mihai Tudose doctoratul? Verdictul s-a pierdut într-un ping-pong dintre două instituții.
Academia Națională de Informații (pe scurt: Academia SRI) și Ministerul Educației au depășit termenele legale prevăzute pentru a da un verdict în cazul suspiciunilor de plagiat din teza de doctorat a lui Mihai Tudose. Ministerul Educației explică tergiversarea procesului de analiză prin vacanța în care s-au aflat membrii CNATDCU. Serviciul Român de Informații (SRI) susține că nu are cine semna recomandarea privind retragerea sau păstrarea titlului de doctor în cazul Tudose, deoarece Academia Națională de Informații a rămas fără rector, scrie România Liberă.
Pe 4 iulie 2017, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării a anunțat că teza de doctorat a premierului Mihai Tudose va fi analizată de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Citiți mai multe AICI.
