Abuzul în serviciu agită spiritele. Fostul senator PSD Dan Șova își pune nădejdea în Curtea Constituțională a României (CCR).
Vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), avocatul lui Dan Şova le-a cerut magistraţilor care judecă dosarul „Turceni-Rovinari” să sesizeze CCR cu o excepţie referitoare la abuzul în serviciu, susţinând că, potrivit Codului penal, un funcţionar dintr-o societate de stat este sancţionat mai dur decât un functionar de la o societate privată, ceea ce ar încălca prevederile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, informează News.ro.
„Clientul meu a fost trimis în judecată pentru o complicitate la abuz în serviciu săvârşit de un funcţionar. Proprietatea privată a statului este protejată diferit de proprietatea privată a individului, prin incriminarea abuzului în serviciu. Dacă un funcţionar al unei societăţi cu capital de stat ar săvârşi abuzul sub forma comiterii unei pagune, societatea ar fi ocrotită de paguba adusă. Funcţionarul dintr-o societate cu capital de stat este sancţionat mai dur faţă de un funcţionar de la o societate care nu mai este de stat. Sunt încălcate dispoziţiile constituţionale, articolul 16 alineatul 1 (potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, n.r.), articolele 44 si 135 care se referă la proprietate de stat şi proprietate privată”, a pledat avocatul lui Dan Şova.
Apărătorul a cerut instanţei sesizarea CCR cu o excepţie referitoare la abuzul în serviciu, prevăzut de articolul 297 din Codul penal, raportat la articolul 175 alineatul 1 litera c (care prevede că funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, n.r.).
Procurorul de şedinţă care reprezintă DNA s-a opus cererii avocatului, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale, iar excepţiile nu au legătura cu dosarul pe fond.
Instanţa a rămas în pronunţare asupra solicitării depuse de către avocatul lui Dan Şova.
