Skip to content
Europa

Acord fără precedent al instituțiilor europene. Daniel Buda: Neutralitatea climatică, obligatorie din punct de vedere juridic

psnews.ro

Europarlamentarul liberal Daniel Buda relatează, într-o postare pe Facebook, că Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord pentru adoptarea obiectivului de reducere netă cu cel puțin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE până în 2030.

„Acord fără precedent al instituțiilor europene! Neutralitatea climatică, obligatorie din punct de vedere juridic! În această dimineață, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord istoric cu privire la Legea europeană a climei. Pe dosarul acesta, am fost raportor din umbră în Comisia de Dezvoltare Regională din Parlamentul European și am înaintat o serie de amendamente menite să susțină atingerea obiectivului principal de neutralitate climatică.

Legea europeană a climei va transpune în legislație obiectivul stabilit în Pactul verde european, respectiv atingerea, până în 2050, a neutralității climatice de către economia și societatea europeană. Cu alte cuvinte, toate țările din UE vor trebui să tindă către zero emisii de gaze cu efect de seră, în principal prin reducerea emisiilor, prin investiții în tehnologii ecologice și prin protejarea mediului natural. Prin această lege, se va garanta că toate politicile UE contribuie la acest obiectiv și că toate sectoarele economiei și societății se implică în acest demers.

Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord pentru adoptarea obiectivului de reducere netă cu cel puțin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990. Un rol important în atingerea acestui obiectiv îl vor avea fermierii europeni care vor contribui în mod cert la protejarea biodiversității și la tranziția către o agricultură ecologică. Așa cum este menționat și în acord, performanța fermierilor care practică agricultura ecologică va fi recompensată mai mult în următorii ani. Legea climei indică calea de urmat pentru îndeplinirea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050, Uniunea Europeană devenind astfel lider în combaterea schimbărilor climatice și protejarea mediului înconjurător!”, scrie Daniel Buda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *