Skip to content
Politică

Acordul UE-Canada ar putea fi blocat de România şi Bulgaria

Romania si Bulgaria ar putea vota impotriva Acordului comercial UE-Canada pentru a protesta fata de refuzul Guvernului de la Ottawa de a elimina vizele in cazul cetatenilor romani si bulgari, informeaza publicatia EUObserver citand o scrisoare trimisa de ambasadorii celor doua tar.

Ar fi foarte dificil ca, in actualul context, guvernele din Bulgaria si Romania sa gaseasca argumente in favoarea adoptarii Acordului economic si comercial complet Canada-UE (CETA), dat fiind ca Guvernul canadian continua sa aplice un tratament discriminatoriu cetatenilor nostri”, se arata intr-o scrisoare a ambasadorilor roman si bulgar la Uniunea Europeana, potrivit hotnews.ro.

Textul documentului a fost prezentat la Bruxelles cu ocazia reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri comerciale, desfasurata vineri.

Sintagma „tratament discriminatoriu” este o referire la mentinerea de catre Canada a vizelor de calatorie pentru cetatenii romani si bulgari.

Lipsa unui angajament din partea partii canadiene si a stabilirii unui termen pentru eliminarea vizelor constituie un obstacol politic grav asupra perspectivei ca Guvernul bulgar sa aprobe acordul comercial”, a declarat ambasadorul Bulgariei, Dimitar Tzancev, la reuniunea de la Bruxelles.

Conform unui diplomat european, declaratia reprezentantului Bulgariei a fost primita cu tacere de catre ceilalti participanti la reuniune.

Uniunea Europeana intentioneaza sa aprobe in octombrie Acordul economic si comercial complet cu Canada (CETA).

Nu este clar daca Romania si Bulgaria vor putea bloca aprobarea Acordului comercial UE-Canada. Comisia Europeana va stabili daca tratatul va trebui ratificat sau nu de catre parlamentele statelor membre UE ori va avea nevoie doar de votul Consiliului UE. In Consiliul UE, Romania si Bulgaria pot pierde la vot.

1 comentariu la “Acordul UE-Canada ar putea fi blocat de România şi Bulgaria

  1. Numa` bulgarii !!! Romania nu zice nici hais, nici cea ! Ca….asa-s „conducatorii” nostrii – absolut toti asteapta sa fie….”aprobati” de vreo ambasada – doua…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *