Modelele de comunicare politică clasice aproape că nu se mai pretează la scena politică actuală, scenă în care acțiunile procurorilor anticorupție joacă un rol deosebit de important, iar tot mai mulți politicieni s-au văzut constrânși să își regândească strategia de comunicare.
Indiferent că vorbim de politicieni citați la DNA ca suspecți, sau ca martori, aceștia trebuie să apeleze la tot felul de tertipuri care să îi apere de ștampila de „corupt”.
Una din strategiile favorite ale politicienilor este poziționarea în postura de victimă a unui sistem juridic suspect. Această imagine de victimă se poate construi diferit în funcție de gravitatea acuzațiilor, dar și în funcție de măsurile preventive adoptate de judecători.
Dacă vorbim de politicieni asupra cărora s-a luat măsura preventivă a arestului, atunci victimizarea se poate face folosindu-se de condițiile de la sediul arestului central al Poliției Capitalei (de exemplu Elena Udrea, Doina Tudor, etc).
În schimb, dacă vorbim de politicieni cercetați în libertate aceștia se folosesc de diverse detalii din dosarele care îi vizează cum ar fi lipsa probelor solide, caracterul denunțătorilor, „excesul de zel” al procurorilor și așa mai departe (de exemplu Sebastian Ghiță, Lia Olguța Vasilescu, Gabriel Oprea, etc).
Când această strategie nu merge, fie pentru că publicul nu poate percepe respectivul politican ca o victimă, fie pentru că politicianul nu își dorește să își arate partea vulnerabilă, se apelează la metoda demisiei de onoare.
După o vizită la DNA, nimic nu îți poate spăla mai bine imaginea decât un gest de „demnitate” cum este renunțarea la funcțiile politice. Este adevărat că această metodă este mai rar folosită însă avem și aici câteva exemple cum ar fi Darius Vâlcov sau Ludovic Orban. În ceea ce îl privește pe Ludovic Orban, se impune totuși să facem o precizare pe care mulți dintre cei care l-au lăudat pentru promptitudinea cu care și-a dat demisia au ignorat-o. Este adevărat că, imediat după ce i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, acesta și-a retras candidatura la primăria capitalei și a demisionat din funcțiile de conducere pe care le deținea la nivelul Camerei Deputaților și al Partidului Național Liberal, dar nu a renunțat și la calitatea sa de deputat, calitate care îi asigură imunitate în cazul unei eventuale cereri de reținere și arestare.
Aceste strategii sunt utile, însă nu suficiente, așa că, în ultimele zile, politicienii s-au orientat către o nouă abordare a problemei și au ales să își anunțe ei însăși prezența la DNA prin mesaje scrise cel mai probabil de echipa de comunicare.
Presa nu a mai fost luată prin surprindere nici de vizita lui Ludovic Orban la DNA, nici de cea a lui Călin Popescu Tăriceanu, aceștia anunțând din timp că au fost citați de procurorii anticorupție printr-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook, respectiv printr-un comunicat de presă.
Toate manualele de comunicare spun că, atunci când ne confruntăm cu o criză, este foarte important cine este prima persoană care comunică despre respectiva situație deoarece publicul este tentant să dea crezare primei informații care ajunge la ei. Acesta este și motivul pentru care politicienii români încearcă să fure startul și să fie ei cei care anunță public că se vor prezenta la DNA, fiind singura modalitate prin care pot induce publicului ideea că nu au nimic de ascuns, dar și prin care pot introduce pe agenda publică unghiul de abordare pe care și-l doresc. De exemplu, Ludovic Orban și-a permis ca în anunțul său de pe pagina de Facebook să prezinte citarea sa la DNA ca pe o „invitație”, iar Călin Popescu Tăriceanu nu a ratat ocazia să mai atace o dată acțiunile procurorilor anticorupție prin comunicatul de presă în care anunță prezența sa la DNA Brașov.
S.D.
